Nereguli la bazele sportive finanţate cu bani guvernamentali

Nereguli la bazele sportive finanţate cu bani guvernamentali
Majoritatea bazelor sportive construite în comunele clujene cu finanţare de la Guvern, din 2006 până în prezent, au fost realizate cu neconformităţi majore, au constatat angajaţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii din Cluj.

Aceştia au prezentat astăzi, în Colegiul Prefectural, un raport din care reiese că 22 de baze sportive au fost finanţate de Guvern, în Cluj. Dintre acestea, patru dintre acestea nu au fost începute încă, este vorba de cele din Iara, Bonţida, Poieni şi Suatu.


Şi lucrările de alimentare cu apă, cel puţin în comuna Vad, au fost realizate cu nereguli, fapt pentru care Primăria din comună a fost sancţionată cu 1.000 de lei, conform comisarului Cosmin Rus, directorul executiv al IJC Cluj. Multe lucrări dintre cele 44 contractate prin Ordonanţa 7/2006 se află încă în curs. „Multe sunt la 50% din realizare", a precizat Rus. Prefectul Florin Stamatian cere ca şantierele unde lucrările se află la mai puţin de 50% din total să fie monitorizate în acest an, având în vedere că lucrările ar trebui finalizate în 2011. „Cele mai probleme le au şantierele unde lucrările sunt la cel mult jumătate", a precizat prefectul.

 

 

Comenteaza