Noi schimbări de scenarii la Cluj. O localitate trece pe "roșu", alta pe "galben"

Noi schimbări de scenarii la Cluj. O localitate trece pe "roșu", alta pe "galben"

Comitetului Județean pentru situații de Urgență Cluj a modificat vineri scenariile de funcționare în două comune din județ.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a decis vineri, prin Hotărârea nr. 87 din 23 aprilie 2021, că începând de duminică, 25 aprilie, în comuna Geaca (3,33), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, se aplică măsurile aferente așa-numitului scenariu roșu. 

Astfel, localurile vor putea funcționa, timp de 14 zile, doar la exterior, barurile și cluburile rămân închise, la fel și sălile de jocuri de noroc și cele de spectacole. De asemenea, evenimentele publice și private sunt interzise, iar la școlile se vor deschide în scenariul roșu, astfel că după vacanță vor merge la cursuri doar copiii de grădiniță și cei din clasele primare, plus jumătate din cei aflați în clasele terminale, unde se va aplica scenariul hibrid.

Totodată, comuna Aiton trece din scenariul verde în cel galben, după ce incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a trecut de 1,5/1.000 de locuitori. Miercuri rata cazurilor de COVID în comună era 0,92 la mie și a ajuns vineri la 1,84..  

Aceasta înseamnă că, începând de duminică, timp de 14 zile, în cele două localități organizarea şi desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului. Organizarea şi desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului şi în intervalul orar 06:00-22:00, cu respectarea obligațiilor stabilite ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului. De asemenea, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Comenteaza