Nori negri ameninţă Cluj Arena SA. Cade şi varianta împrumutului din bani judeţeni?

Nori negri ameninţă Cluj Arena SA. Cade şi varianta împrumutului din bani judeţeni?
Alocarea a peste 11,5 milioane de lei de către CJ Cluj pentru acoperirea unei datorii restante a Cluj Arena SA este din ce în ce mai incertă.

 

Consilierul judeţean Rareş Rusu a primit de la conducerea executivă a forului judeţean răspunsul la solicitarea sa făcută la ultima şedinţă pe tema Cluj Arena SA.

Rusu cerea atunci un punct de vedere despre posibilitatea alocării a peste 11,5 milioane de lei din bani publici pentru salvarea de la faliment a societăţii care administrează stadionul Cluj Arena.

Răspunsul trimis de conducerea executivă a CJ Cluj are 11 pagini iar concluziile sale nu sunt deloc îmbucurătoare pentru Cluj Arena SA.

„Legiuitorul a stabilit faptul că în situaţia în care operatorii economici din subordinea unităţilor administrativ teritoriale contractează împtrumuturi, U.A.T. -urile (n.red. - unităţi administrativ teritoriale) le pot garanta prin venituri proprii.

Însă, deşi reglementează posibilitatea unităţilor administrativ teritoriale de a garanta creditele contractate de către operatorii economici, legiuitorul nu a stabilit şi faptul că acestea pot acorda şi împrumuturi societăţilor sau regiilor autonome", se spune în Raportul CJ Cluj despre Cluj Arena SA, semnat de directorul general al instituţiei, Dorina Maier.

În acelaşi document se mai arată că „venitul mediu anual al societăţii (n.red. - Cluj Arena SA) în perioada 2012-2014 este de 1.641.765 lei iar media cheltuielilor în perioada 2012-2014 este de 1.986.128 lei".

„Din cele anterior prezentate nu se întrevede o posibilitate reală de redresare a situaţiei economice a societăţii, motiv pentru care considerăm că nu poate fi acordat împrumutul", se mai afirmă în punctul de vedere trimis consilierului judeţean.

Atât preşedintele CJ Cluj, Marius Mânzat cât şi vicepreşedintele acestui for, Călin Tuluc, nu au putut fi contactaţi de ZIUA de CLUJ pentru a vorbi pe această temă.

Surse din cadrul forului judeţean au declarat pentru ziarul nostru că până la proxima şedinţă ordinară de consiliu, care va avea loc în a doua jumătate a acestei luni, conducerea executivă a instituţiei va veni în faţa consilierilor cu o propunere prin care să fie tranşată situaţia societăţii Cluj Arena SA, ce are ca şi unic acţionar Consiliul Judeţean Cluj.

Cluj Arena SA are nevoie de aceşti bani pentru a acoperi debitul de peste 11 milioane de lei, pe care societatea îl are către primăria Cluj-Napoca, drept impozit restant pe stadion plus penalităţi şi dobânzi.

Consilierul judeţean Rareş Rusu, ales în 2012 pe listele PDL, dar trecut între timp la PMP, a prezentat la ultima şedinţă din 23 martie o adresă venită de la Consiliul Concurenţei încă din 29 februarie, în care instituţia afirma clar că majorarea capitalului social al Cluj Arena SA, cu această sumă, s-ar încadra la categoria ajutor de stat şi nu este agreată.

În finalul acelui document, Consiliul Concurenţei susţinea: „Ca o soluţie alternativă majorării de capital propuse, pentru a nu se crea un avantaj de natură economică pentru Cluj Arena SA, CJ ar putea alege varianta acordării unui împrumut în condiţii comparabile cu cele în care acesta ar fi fost oferit de o bancă comercială".

 

 

Comenteaza