O nouă rectificare bugetară la Consiliul Județean Cluj. Bani mai mulți pentru lupta anti-COVID

O nouă rectificare bugetară la Consiliul Județean Cluj. Bani mai mulți pentru lupta anti-COVID

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul 2021 va fi supus votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de joi, 25 noiembrie 2021.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Potrivit referetatului de aprobare, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca solicită alocarea sumei de 200.000 lei pentru dotarea cu echipamente medicale în secțiile de ATI. Și Spitalul Municipal Dej solicită alocarea sumei de 353.000 lei pentru același motiv

Institutul Regional de Gastroenterologie- Hepatologie Prof. Dr. O. Fodor Cluj-Napoca solicită sprijin financiar în sumă de 200.000 lei pentru  sistem de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu care include secția ATI și secția clinică de boli infecțioase destinată tratării pacienților de COVID-19.

Institutul Oncologic Prof. Dr Ion Chiricuță Cluj-Napoca solicită sprijin financiar în sumă de 300.000 lei în vederea dotării pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Spitalul Orășenesc Huedin solicită sprijin financiar pentru echipamente medicale, echipamente de protecție, dezinfectanți și reactivi în sumă de 200.000 lei pentru diagnosticarea, investigarea și tratarea pacienților infectați cu virusul Sars-Cov-2.

Totodată, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj solicită achiziționarea a 2 sisteme desktop în valoare de 50.000 lei deoarece cele 2 sisteme care deserveau STSU(Serviciul Tehnic, Situații de Urgență) s-au defectat.

Teatrul de Păpuși Puck solicită suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 din venituri proprii cu suma de 20.000 lei.

Conform aceluiași referat, prin această rectificare de buget se asigură în principal  fondurile necesare pentru  finanțarea spitalelor  în vederea combaterii și răspândirii noului virus COVID- 19 și fondurile necesare pentru gestionarea optimă a fondurilor alocate instituțiilor de cultură de sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza