PDL-iştii s-au răsculat în Consiliul Judeţean

PDL-iştii s-au răsculat în Consiliul Judeţean
Consilierii judeţeni PDL au părăsit şedinţa forului deliberativ pentru că executivul le-a tăiat microfoanele în momentul în care aceştia au dorit să propună o serie de amendamente la proiectul de rectificare al bugetului.

În primul rând, propunerea PDL viza alocarea unei sume de bani către Primăria Huedin pentru demarare lucrărilor la reţeaua de gaz. Consilierii PDL au atras atenţia că oraşul Huedin a fost privat în tot acest an de fondurile de la CJ din pricina faptului că primarul, Mircea Moroşan, este democrat-liberal.

"Primăria Huedin a primit la rectificarea din primăvară mai puţin decât a primit o primărie de comună, ceea ce este inadmisibil este ca acum să nu se aloce nimic. Mai grav este că USL ne interzice să vorbim, să ne exprimăm punctul de vedere, deşi formaţiunea noastră politică are cei mai mulţi consilieri", a spus Alexandru Coroian, liderul consilierilor judeţeni ai PDL.

După plecarea PDL, o bună parte din proiectele care necesitau votul a minim 25 de consilieri nu au mai putut fi aprobate.

Comenteaza