Piaţa Unirii a scăpat de şantier. S-au terminat lucrările la fântâna arteziană GALERIE FOTO

Piaţa Unirii a scăpat de şantier. S-au terminat lucrările la fântâna arteziană GALERIE FOTO
După ce timp de câteva luni bune fântâna arteziană din Piaţa Unirii a fost îngrădită de garduri şi de grilaje care delimitau şantierul, lucrările au ajuns la final, iar clujenii pot, în sfârşit, să o admire în toată spendoarea ei.

Lucrările de reabilitare a fântânii arteziene din Piaţa Unirii au fost finalizate la sfârşitul  săptămânii. După ce jumătate din luna decembrie gardurile au blocat vederea trecătorilor şi au umbrit imaginea de sărbătoare din centrul oraşului, clujenii pot admira, într-un final, Piaţa Unirii fără probleme.

După trei licitaţii ratate, a patra procedură de acest fel a fost lansată în iunie, iar contractul i-a fost atribuit societăţii Fountain Design, care a câştigat lucrarea pentru suma de 281.940 de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Înlocuirea vechilor structuri ornamentale a început încă din septembrie, iar potrivit graficului de lucrări, muncitorii trebuiau să încheie reabilitarea ei la mijlocul lui decembrie, ceea ce s-a şi întâmplat. Arhitectura şi designul fântânii nu au suferit modificări, însă materialul utilizat a fost unul diferit, de această dată constructorii folosind granit pentru a reface obiectivul.

Piaţa Unirii a fost modernizată parţial în 2009 şi redeschisă, tot parţial, în noiembrie acelaşi an. În zonă s-a lucrat tot anul 2010 la reabilitarea statuii lui Matei Corvin, iar o parte din lucrarea de pavare a pieţei a fost executată spre finele anului trecut, după ce s-a reuşit finalizarea restaurării grupului statuar din centrul pieţei. Lucrările de modernizare a Pieţei Unirii au fost realizate de societatea Iridium, la preţul de peste 1,5 milioane de euro.

Fântâna construită în anul 2009 a suferit reparaţii atât în 2011, cât şi în 2012. Dacă primele lucrări au fost efectuate pe banii constructorului, întrucât obiectivul era încă în garanţie, celelalte au fost suportate de municipalitate, din cauză că societatea care a efectuat lucrările a intrat în insolvenţă şi nu s-a mai putut ocupa de lucrare.

Comenteaza