Foto Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației

Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației
Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației
Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației
Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației
Podul din Văleni, reconstruit de la zero, redeschis circulației

A fost reluată circulația rutieră pe podul din localitatea Văleni, comuna Călățele, situat pe drumul județean 108C.

Acest fapt a devenit posibil în contextul în care lucrările ce au vizat construirea de către forul administrativ județean a noului pod au intrat pe ultima sută de metri, fiind finalizate în proporție de peste 95%.

„Mă bucur să anunț locuitorii din zonă și pe toți cei care tranzitează DJ 108C că am redat circulației acest pod pe care l-am refăcut în totalitate, construindu-l de la zero. Scopul nostru este de a oferi condiții de deplină siguranță în ceea ce privește circulația pe drumurile județene, motiv pentru care nu ne vom opri aici, mai multe asemenea poduri urmând a beneficia de investiții similare”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Necesitatea refacerii, în totalitate, a podului, a fost determinată de faptul că cel precedent se afla într-o stare de degradare avansată cauzată de fenomenele hidrometeorologice extreme din vara anului trecut. În urma ploilor abundente și deosebit de violente, podul a suferit o serie de degradări semnificative, astfel încât expertiza tehnică efectuată a stabilit necesitatea construirii, de la zero, a unui pod nou, capabil să asigure condițiile corespunzătoare de siguranță și confort pentru circulația rutieră și pietonală pe acest drum județean.

În acest scop, după demolarea podului deteriorat, s-a trecut la executarea unui nou pod, conform celor mai moderne tehnologii în domeniu și cu respectarea strictă a normativelor în vigoare. Concomitent, investiția Consiliului Județean a vizat și regularizarea albiei aferente.

Pentru finalizarea integrală a lucrărilor urmează a mai fi executate în zilele următoare lucrări de asfaltare a căii de rulare situate în amonte și aval de noul pod, precum și montarea de parapeți metalici.

Comenteaza