Primar Cluj: "Ambele proiecte, metrou și centura metropolitană, sunt pe masa Ministerului Transporturilor"

Primar Cluj: "Ambele proiecte, metrou și centura metropolitană, sunt pe masa Ministerului Transporturilor"

Primarul Clujului, Emil Boc, spune că ambele mai proiecte de infrastructură ale orașului, metroul și centura metropolitană, sunt pe masa Ministerului Transporturilor, unde așteaptă să fie aprobați indicatorii tehnico-economici, pentru a putea fi lansate licitațiile de executare. 

"Pe site-ul Ministerului Transporturilor sunt ambele proiecte, atât metroul cât și centura metropolitană, pentru ca în ședința din luna octombrie, vom fi anunțați exact când, să fie aprobați indicatorii tehnico-economici", a precizat Boc la radio.

Noile costuri pentru metroul din Cluj, cu 35% mai mari 

Valoarea totală a investiției în Magistrala I de metrou din Cluj crește de la 10,11 miliarde de lei la 13,69 miliarde de lei, conform noilor indicatori prevăzuți într-un document publicat luni pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Prin obiectivul de investiții menționat se are în vedere construcția unei linii de metrou ușor cu o lungime 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran. Amplasamentul este în județul Cluj, municipiul Cluj – Napoca și comuna Florești. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar beneficiarii sunt UAT municipiul Cluj-Napoca și UAT  comuna Florești.

1.4 miliarde euro pentru Centura Metropolitană

Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, ]n august 2022,Studiul de Fezabilitate pentru Centura Metropolitană a Clujului. Valoarea totală a investiției este de peste 1,4 miliarde euro.

Date tehnice ale proiectului:

- 42 km de drum național cu 2 benzi pe sens, bandă de acostament și zonă mediană
- Viteze de proiectare: 17 km - 80 km/h, respectiv 25 km - 100 km/h
- 20 noduri rutiere denivelate
- 96 poduri/pasaje cu lungime max de 1540m
- 3 tunele din care 1 în soluție săpătură deschisă (cut & cover) în lungime de 490m și 2 în soluție de galerie cu lungime de 370m
- 20 km de piste pentru bicicliști și micromobilitate
- 25 de km de panouri antifonice cu amplasare pe părțile laterale și/sau median
- Corelarea TR35 cu alte proiecte majore aflate în diferite stadii: PUZ Sopor, Spitalul Regional de Urgenta, Spitalul pediatric monobloc, Tren metropolitan/metrou, Deviere Someș în zona aeroport/Apahida

Drumuri de legatură în portofoliul CNAIR:

- 8 drumuri de legatură în lungime de 24 km
- Viteza de proiectare cuprinsă între 50 și 80 km/h
- 2 tuneluri în soluție de galerie în lungime de 450 respectiv 310 m
- Se asigură legătura directă cu toate drumurile naționale din zona metropolitană CLUJ: A3, DN1, DN1F, DN1N (V.O.C.E.), DN16, DN1C, V.O.C.N.E.
- 21 poduri/pasaje cu lungime max=607m
- 7.5 km piste pentru bicicliști și micromobilitate
- asigurarea prin 2 căi directe a accesului la Spitalul Regional De Urgență și conexiune directă la Spitalul pediatric monobloc

Proiectul strategic TR35 - Drum TransRegio - Centura Metropolitană Cluj este dezvoltat de asocierea EXPLAN (lider de asociere), CADSIL SRL – TRANSINVEST BUDAPEST kft. – SPECIÁTERV ÉPITOMÉRNOKI kft. Beneficiarul proiectului este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNAIR, iar beneficiari indirecți sunt UAT-urile din zona metropolitană Cluj: Cluj-Napoca, Gilău, Florești, Apahida, Baciu, Feleacu.

Comenteaza