Primăria Cluj, obligată la despăgubiri de 120.000 euro pentru un teren primit prin ”donație”

Primăria Cluj, obligată la despăgubiri de 120.000 euro pentru un teren primit prin ”donație”

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că Primăria Cluj-Napoca (PCN) trebuie să plătească despăgubiri de aproape 120.000 de euro proprietarilor unui teren pe care aceștia l-au ”donat” municipalității ca să obțină autorizație de construire pentru un bloc.

Decizia este definitivă și deschide drumul și pentru alți proprietari, care vor putea solicita în instanță despăgubiri pentru terenurile cedate primăriei pentru a obține în schimb dreptul de a construi pe acestea.

Potrivit clujust.ro, în decembrie, ICCJ a respins ca inadmisibil recursul formulat de Consiliul Local şi PCN împotriva hotărârii judecătorești a Curții de Apel Cluj (CAC), prin care s-a dispus obligarea municipalității la plata unor despăgubiri de 120.000 de euro pentru un teren de 624 mp, donat de mai mulți clujeni pentru a obține autorizația de construire a unui ansamblului de locuințe colective cu două etaje.

Prin decizia ICCJ, care menține decizia CAC, se constată practic nelegalitatea comportamentului prin care emiterea autorizației de construire este condiționată de primărie de donația sau cedarea cu titlu gratuit a unei părți din teren pentru construirea unui drum public.

Avocatul Horațiu Brisc a declarat, pentru clujust.ro, că Tribunalul Cluj și CAC au hotărât că donațiile de terenuri pentru drumuri publice, pe care primăria le-a primit timp de peste un an (iunie 2016 - iulie 2017), donații făcute ca o condiționare pentru a obține autorizații de construire, sunt lovite de nulitate absolută.

Aceasta deoarece persoanele au fost constrânse să renunțe cu titlu gratuit la dreptul de proprietate. Potrivit sentințelor judecătorești, acele donații au fost recalificate ca exproprieri, astfel că primăria trebuie să plătească o justă despăgubire pentru aceste suprafețe.

Acesta a mai precizat pentru sursa citată că în perioada 2016-2019 au fost aprobate peste 300 de hotărâri prin care CL a acceptat oferta de donație sau a preluat în domeniul public parcele de terenuri de la proprietarii privați.

”Prin această practică nelegală, primăria a reușit atât să evite exproprierea terenurilor la valoarea de piață, economisind milioane de euro de la bugetul local, dar a și scăpat de procedura birocratică de expropriere”, spune avocatul clujean.

Comenteaza