Primăria, printre principalii ANGAJATORI ai Clujului. CIFRE

Primăria, printre principalii ANGAJATORI ai Clujului. CIFRE
Municipalitatea clujeană a angajat la greu în 2017. S-au şi îmbulzit oamenii, pentru că salariile sunt mari.

Primăria a fost foarte activă pe piaţa resurselor umane, în 2017. O statistică solicitată de ZIUA de CLUJ arată că, pe parcursul anului trecut, municipalitatea a angajat 145 de persoane. Cei mai mulţi nou-veniţi s-au încadrat la Direcţia generală poliţia Locală, 55, dar au venit şi nu mai puţin de 23 de persoane în cadrul Direcţiei generale de comunicare, dezvoltare locală şi management de proiecte.

Cu 12 angajaţi s-a primenit Direcţia ecologie urbană şi spaţii verzi, cu 10 Direcţia tehnică, cu câte 9 Direcţia economică şi cea de impozite şi taxe locale, cu 5 Direcţia generală de urbanism, cu câte 4 cabinetele viceprimarilor, Serviciul revendicări, fond funciar şi registru agricol, cu câte 3 Direcţia juridică şi cea de patrimoniu a municipiului şi evidenţa proprietăţii, iar câte un angajat nou a apărut în Serviciul resurse umane, cel de Strategii de informatizare şi Compartimentul monitorizare lucrări de infrastructură. În total, 145.

Clujenii sunt atraşi de un job la primărie, unde salariile au crescut foarte mult în 2017. Anul trecut municipalitatea anunţase chiar că totalul cheltuielilor cu salariile au crescut de la 2,85 milioane de lei în septembrie 2016, la 4,55 milioane de lei în septembrie 2017.

Cel mai mare salariu brut din Primăria Cluj-Napoca îl are primarul Emil Boc (16.313 lei), urmat de cei doi viceprimari - Dan Tarcea şi Olah Emese - 14.500, şi de administratorul public Gheorghe Şurubaru - 11.600. Cel mai mic salariu brut este încasat de un muncitor necalificat - 2.500 de lei, dacă are gradaţia cinci.

Pe de altă parte, din primărie au şi plecat 51 de persoane, dintre care 13 s-au pensionat. Pare că lucrurile merg ca unse, întrucât în 2017 o singură persoană a fost destituită, iar o alta a fost eliberată din funcţia publică. La finalul anului trecut, municipalitatea avea un total de 952 de posturi ocupate.

Comenteaza