Primăria schimbă viteza în proiectul staţiilor de biciclete
- Scris de Luminita Silea
- 20 Iul 2012, 00:22
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria a solicitat decalarea termenului de judecată în procesul prin care a atacat decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) ce a anulat rezultatul procedurii de licitaţiei pentru realizarea de noi piste şi staţii de biciclete. Municipalitatea vrea să semneze contractul cu societatea Viacor Engineering şi să demareze cât mai repede investiţia, deşi CNSC a cerut reevaluarea ofertei.
Administraţia locală a înaintat Curţii de Apel Cluj o cerere de preschimbare a termenului de judecată a plângerii depuse împotriva deciziei CNSC în procedura de achiziţie publică din proiectul de realizare a unor staţii self service de biciclete. "Instanţa a stabilit termenul de judecare a plângerii formulate de primărie pentru 12 septembrie. Este însă un termen mult prea îndepărtat, motiv pentru care am decis să utilizăm posibilitatea de a cere o decalare a termenului, în speranţa de a finaliza cât mai repede acest litigiu - pentru a putea începe cât mai curând această investiţie", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu.
Prin Decizia nr. 1.915 din 21 iunie, CNSC a anulat rezultatul licitaţiei pentru „achiziţie execuţie lucrări staţii self-service de biciclete, piste şi trasee pentru biciclişti", stabilit de comisia de licitaţie a primăriei. Contractul a fost atribuit către al treilea ofertant, în ordinea preţului, Viacor Engineering, la licitaţia din 13 aprilie. Totuşi, societatea cu cea mai bună ofertă ca preţ, Diferit, descalificată de comisie, a cerut CNSC anularea rezultatului licitaţiei, admiterea ofertei formulate de aceştia şi declararea ofertei de pe primul loc ca inacceptabilă şi neconformă. CNSC a dat doar în parte dreptate contestatarilor de la Diferit.
"Licitaţia publică a proiectului privind realizarea reţelei de staţii self-service de biciclete în Cluj-Napoca, Apahida şi Floreşti, care vor putea fi folosite gratuit de către clujeni, ca alternativă de mobilitate urbană a fost contestată de către SC Diferit SRL - unul dintre ofertanţi, a cărui ofertă a fost descalificată ca neconformă. CNSC a menţinut acest aspect din raportul procedurii, dar a solicitat autorităţii contractacte reevaluarea ofertei câştigătoare. Primăria Cluj-Napoca nu a fost în totalitate de acord cu decizia CNSC, respectiv cu solicitarea de a reevalua oferta desemnată câştigătoare, pentru că o astfel de reanalizare a ofertei dă din nou posibilitatea exercitării căilor de atac din partea persoanelor ce fac dovada unui interes legitim în cauză - acest lucru putând duce la o lungă serie de contestaţii, deci întârzierea proiectului", a mai precizat Buzatu.
Până la o soluţie a instanţei, planurile administraţiei locale de a implementa transportul ecologic în oraş prin dezvoltarea de trasee ciclourbane şi achiziţionarea a 540 de biciclete pe care clujenii să le utilizeze gratuit pe baza unei cartele rămân deocamdată pe hârtie. La licitaţia din 13 aprilie asocierea Viacor Engineering Bucureşti - Rico Constanţa, având ca subcontractor Direcţia de Drumuri şi Poduri Covasna, a venit cu o ofertă de 14,8 milioane de lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA). La licitaţie a participat şi Diferit, jumătatea consorţiului care se ocupă de întreţinerea şi modernizarea străzilor din Cluj-Napoca pentru primăria clujeană.
Diferit a avut cea mai mică ofertă financiară, de 12,3 milioane de lei, cu TVA. De asemenea, a depus ofertă asocierea Integral Buzău - Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa - Tecnica (13,7 milioane de lei, cu TVA).Contractul de finanţare de 17 milioane de lei, din care 13 milioane bani europeni, câştigat de administraţia locală clujeană, vizează o reţea self-service pentru închirierea de biciclete (50 de staţii) şi a 15,4 km de piste pe traseul Floreşti - Cluj-Napoca - Apahida şi a fost semnat anul trecut între primărie şi autoritatea de management, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Achiziţia în cadrul proiectului a fost lansată abia în martie, după ce documentaţia a fost analizată de Agenţia Naţională pentru Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice.