Primăria vrea să împrumute 70 de milioane de euro

Primăria vrea să împrumute 70 de milioane de euro
După ce a consumat creditul de 150 de milioane de lei, municipalitatea clujeană doreşte să se împrumute din nou pentru a susţine programele de investiţii.
Primăria Cluj-Napoca va lansa în perioada următoare o licitaţie pentru contractarea unui împrumut. Suma cu care municipalitatea vrea să se îndatoreze este de 300 de milioane de lei, adică aproximativ 70 de milioane de euro. Potrivit edilului Sorin Apostu, banii urmează să fie folosiţi pentru lucrările la sala polivalentă, filarmonică, străzi, iluminat, dar şi la achiziţionarea de tramvaie şi troleibuze.

“Vechiul credit a fost consumat, iar gradul de îndatorare al instituţiei este în jur de 10%, motiv pentru care putem să contractăm un nou împrumut. Am demarat multe proiecte pe care dorim să le atacăm în următoarea perioadă, printre care sala polivalentă, dar şi sediul filarmonicii. Dorim să contractăm un împrumut de 300 de milioane de lei. Pentru aceasta vom lansa o licitaţie, ca să obţinem cea mai bună ofertă”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, primarul Sorin Apostu.

Procedura va fi iniţiată în următoarea perioadă. “Dorim să obţinem condiţii cât mai avantajoase atât în ceea ce priveşte dobânda, cât şi perioada de graţie, de rambursare sau modul de accesare a banilor”, a explicat Sorin Apostu. Oficialul clujean a adăugat că, pe lângă cele două investiţii majore - polivalenta şi filarmonica -, primăria doreşte să se folosească de credit şi pentru achiziţionarea de tramvaie şi troleibuze.

“La acest capitol dorim să facem investiţii, mai ales că vom semna pentru finanţarea europeană destinată modernizării traverselor de tramvai. Dacă vom avea şine moderne, ne trebuie şi garnituri de tramvaie. Nu vom cumpăra noi garnituri de tramvai. Vom lua cel mult şasiuri noi, însă vom organiza o licitaţie separată, după ce vom termina linia de tramvai. Nu este exclusă o colaborare în această direcţie cu Remarul 16 Februarie”, a subliniat primarul. Sorin Apostu a completat că noul credit urmează să acopere şi investiţiile în modernizarea iluminatului şi a străzilor.

Primăria a mai contractat în 2006 un credit de 150 de milioane de lei de la BCR, pe o perioadă de 25 de ani de la data primei trageri (perioada de graţie fiind de trei ani de la aceeaşi dată). Potrivit contractului aprobat de Consiliul Local, creditul se trage în tranşe, pe o perioadă de patru ani, în limita a 37,5 milioane de lei pe an. Creditul a fost contractat pentru susţinerea proiectelor de investiţii de interes public: modernizarea străzilor, construirea de parkinguri, modernizarea iluminatului, centura internă şi inelul de circulaţie, construirea de locuinţe sociale şi viabilizarea terenurilor, modernizarea unităţilor de învăţământ.

“Creditul s-a folosit pentru modernizarea străzilor şi infrastructura aferentă, transportul urban, modernizarea iluminatului public, construirea de locuinţe sociale şi viabilizare. Mai erau şi alte investiţii care se puteau face din aceşti bani, dar s-au găsit surse alternative, de exemplu modernizarea liniei de tramvai”, au menţionat reprezentanţii primăriei.

Comenteaza