Primărița din Chinteni, criticată pe motiv că nu a mai fost „vizibilă” în ultima vreme. Lucia Suciu a explicat cu ce s-a ocupat

Primărița din Chinteni, criticată pe motiv că nu a mai fost „vizibilă” în ultima vreme. Lucia Suciu a explicat cu ce s-a ocupat
| Foto: Facebook.com/magdalenaluciu.suciu

Edilul din Chinteni, Magdalena Lucia Suciu, a povestit că a fost criticată de către un consătean pentru că nu a mai fost deloc vizibilă în ultimul timp.

Aceasta a explicat că, a fost prinsă cu mai multe proiecte importante pentru comună, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Zilele trecute am avut onoarea de a conversa cu unul dintre consăteni, care mi-a reproșat faptul că în ultimul timp nu am fost deloc vizibilă. Dragi prieteni, în decursul anului trecut, am muncit la elaborarea mai multor proiecte care au necesitat prezența mea:

1. Reabilitarea străzilor din comuna Chinteni;
2. Introducerea rețelei de apă potabilă în localitățile Feiurdeni și Satu Lung;
3. Extinderea rețelelor de apă – canal;

Am reușit, de asemenea, să determinăm autoritățile publice centrale, să fie de acord cu trecerea din domeniul public al statului și administrarea Autorității Naționale de Îmbunătățiri Funciare în domeniul public al comunei Chinteni și administrarea Consiliului Local Chinteni a imobilului – teren și clădire – vechiul Canton Chinteni. În această clădire intenționăm să amenajăm o grădiniță, documentația tehnică fiind în curs de elaborare.

Am depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea finanțării prin programul Anghel Saligny, proiectul vizând asfaltarea a 22 km drumuri comunale.

Beneficiem de finanțare, prin PNDR 2014-2020, pentru Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, proiect ce presupune crearea unor zone de liniște în fondul forestier și care a fost aprobat după finalizarea amenajamentului silvic.

Am elaborat documentația aferentă și am susținut în comisiile de urbanism de la nivelul Județului Cluj, Planurile Urbanistice Zonale de la intrarea în localitatea Chinteni.

Am depus la Transgaz documentația pentru Alimentarea cu gaze naturale a localităților aparținătoare comunei Chinteni.
Am purtat discuții la București, la Ministerul Energiei, în vederea elaborării documentației și implementării proiectului vizând extinderea rețelei distribuție a energiei electrice cu montarea unui post trafo din rețeaua de medie tensiune, în zona Lac Chinteni.

Corectarea erorilor cuprinse în cărțile funciare ca urmare a finalizării Cadastrului General a fost de asemenea, o acțiune ce a presupus alocarea unui timp îndelungat.

Există încă foarte multe proiecte pe care intenționăm să le depunem în vederea finanțării, care cer mult timp și multe deplasări. Cu toate acestea, în luna martie, ne vom revedea, întrucât am decis să îmi reiau obiceiul de a dărui o felicitare și o ciocolată tuturor doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia zilei de 8 Martie.

De asemenea, vom organiza întâlniri cu cetățenii atât pe străzile din localitatea Chinteni, cât și în celelalte localități aparținătoare. După elaborarea și aprobarea bugetului local al comunei Chinteni pe anul 2022, vă voi comunica proiectele ce vor fi derulate în acest an. Multă sănătate!”, a transmis Lucia Suciu.

Comenteaza