Video Primarul Boc a clarificat situația finanțării pentru metroul din Cluj
- Scris de Anca Mureşan
- azi, 13:09
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a clarificat, la ZIUA LIVE, situația finanțării metroului din Cluj-Napoca. A prezentat contractul oficial, semnat cu Ministerul Transporturilor, în cadrul emisiunii moderată de jurnalistul Mihai Moga.
"Eu vă prezint nu vorbe, ci contractul de finanțare semnat în 28 septembrie 2026 cu Ministerul Transporturilor pentru metroul de la Cluj. Acoperă toată valoarea de finanțare a metroului, cu două sub etape - până în 2029, unde avem 357 de milioane de euro, a doua etapă - din următorul exercițiu financiar care urmează. Contractul este pe întreaga sumă, pe cele două etape. Este un act al Statului Român, semnat oficial. Metroul a avut tot timpul finanțare, nu am avut vreo problemă. Anul ăsta au ajuns 167 de milioane de lei. Nu avem restanțe, nimic. Acum așept de la contructor graficul de lucrări, de intrare a cârtițelor în subteran, tot. Totul are o limită, în care trebuie să intrăm în linie dreaptă. Acum, eu sunt la faza la care cer, cer rezultate concrete. Se lurează în linie dreaptă la proiectare la cele 7 stații și la puțul de lansare. Acum sunt în negocieri cu spervizorul pentru termenele de execuție, pentru că înainte să ajungă la mine trebuie să fie avizate de supervizor și sunt în discuția între constructor - supervizor - beneficiar, când ajung la mine, le fac publice.", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.
Amintim că, în 1 octombrie 2026, primarul Clujului, Emil Boc, a prezentat în ședința Consiliului Local un nou contract de finanțare pentru metrou, anunțând că proiectul beneficiază de 357 de milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. La această sumă se adaugă 46 de milioane de euro de la bugetul de stat și 7 milioane de euro de la bugetul local. Noul contract de finanțare prin Programul Regional 2021–2027 vizează realizarea a 8,8 kilometri de magistrală, cu termen de implementare până la 31 decembrie 2029. Metroul ar trebui finalizat integral până în 2032.
Declarațiile din cadrul emisunii ZIUA LIVE vin în contextul în care, recent, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma a avertizat că, în cazul proiectelor transferate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Programul Transport, existența unei finanțări prevăzute în documente nu înseamnă automat că banii necesari sunt asigurați efectiv. „Teoretic, sunt acolo, practic e o discuție de unde găsim banii efectiv. Situația lor a fost tranșată în 2023–2024, când Comisia Europeană a spus că au fost probleme cu licitațiile. Au fost scoase din PNRR, mutate pe Programul de Transport, vestita supracontractare, «sacul fără fund»”, a declarat Horațiu Cosma.
Metroul din Cluj-Napoca se află în prezent în faza de execuție a lucrărilor la suprafață și proiectare, proiectul înregistrând însă amânări importante privind intrarea utilajelor de forare (TBM / „cârtițele”) în subteran











