Primarul nu renunță la ideea autobuzelor autonome. "Așteptăm schimbarea legislației"

Primarul nu renunță la ideea autobuzelor autonome. "Așteptăm schimbarea legislației"

Emil Boc a anunțat că își dorește în continuare implementarea mijloacelor de transport în comun fără șofer.

Primarul nu a renunțat la proiectul-pilot de a introduce autobuze autonome în centrul orașului. Totuși, implementarea vehiculelor depinde de schimbarea legislației la nivel național, însă Boc e convins că modificarea va fi realizată în cele din urmă.

"Nu s-a renunțat la autobuzele autonome. Așteptăm schimbarea legislației, care să permită implementarea lor în România. E o piedică ce nu depinde de noi.

Legislația nu permite circulația lor. Suntem în negocieri cu autoritățile statului pentru a putea fi implementat proiectul. Sunt convins că și în România va fi acceptat acest lucru", a explicat edilul la ZIUA Live.

Valoarea maximă estimată a contractului e de aproximativ 27 de milioane de lei, suma cu care Primăria ar urma să achiziționeze 14 autobuze autonome. Acestea vor avea o capacitate de 10-12 locuri și ar urma să fie folosite în centrul orașului.

Cluj-Napoca ar deveni astfel primul oraș din România care va avea autobuze autonome, după modelul care deja există în Paris, Lyon sau Viena.

Comenteaza