Protocol fără efect pentru reabilitarea termică

Protocol fără efect pentru reabilitarea termică
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca nu se înghesuie să apeleze la serviciile Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) în vederea obţinerii unui credit pentru reabilitarea termică a locuinţei, deşi municipalitatea a încheiat un parteneriat cu instituţia bancară. Totuşi, reprezentanţii RBL se aşteaptă ca solicitările să crească din septembrie, odată cu apropierea iernii. Anul acesta, Primăria Cluj-Napoca a reabilitat 36 de blocuri.
Instituţia a încheiat, acum câteva luni, un protocol cu RBL, în scopul sprijinirii proprietarilor care nu dispun de suma necesară acoperirii celor 20 de procente din totalul costurilor de reabilitare termică pe care trebuie să îl achite fiecare clujean (50% fiind asigurate de stat, iar 30% de primărie - n. red.). Conform surselor noastre, până acum nici unul nu a beneficiat de pe urma acestui protocol. “Noi venim cu soluţii de finanţare, cu dobânzi fixe începând de la 4,5% pe an la lei”, a transmis pentru ZIUA de CLUJ preşedintele RBL, Andrei Stamatian, fără să precizeze însă numărul celor care s-au bucurat la Cluj de aceste facilităţi.

Lipsa de entuziasm a clujenilor, care nu s-au înghesuit să se împrumute de la RBL pentru a-şi finanţa reabilitarea termică a locuinţei, este atribuită faptului că mulţi dintre ei deţin contracte de economisire-creditare, urmând ca atunci când vor decide să efectueze lucrările de modernizare-reabilitare, să poată beneficia de cele mai avantajoase dobânzi.

“Intenţia lor evidentă este de a economisi o perioadă, pentru ca apoi să beneficieze de prima de stat şi de dobânda băncii. În momentul când blocurile lor vor intra în programul de reabilitare, vor putea solicita credite cu dobânzi avantajoase, începând de la 4,5% la lei”, a afirmat Andrei Stamatian. În opinia sa, clujenii vor începe să fie interesaţi de împrumut. “Ne aşteptăm ca cele mai multe cereri pe partea de credite pentru reabilitare termică să vină începând cu luna septembrie, odată cu apropierea iernii”, a explicat preşedintele RBL.

Până în prezent, Primăria Cluj-Napoca a reabilitat 95 de blocuri, dintre acestea, 11 în 2008, 48 în 2009 şi 36 în 2010. Costul mediu pentru reabilitarea termică a unui apartament este stabilit în funcţie de numărul de camere. Pentru un apartament cu o cameră, costurile sunt de 4.443 lei.

Pentru un apartament cu două camere, preţul ajunge la 8.886 lei, iar pentru unul cu trei camere, la 13.329 lei. Din totalul costurilor pentru reabilitarea termică a unui apartament, 50% se asigură de către guvern, conform unui program naţional aflat în derulare. Un procent de 30% este asigurat din bugetul administraţiei locale, iar 20% de către fiecare asociaţie de proprietari.

Comenteaza