RATUC-ul Primăriei Cluj-Napoca acaparează Metropola

RATUC-ul Primăriei Cluj-Napoca acaparează Metropola
Primarii din comunele limitrofe municipiului par să se fi pus de acord cu RATUC în privinţa semnării unui contract pentru seriviciul de transport public în comun, în ciuda faptului că firmele concurente susţin că procedura ar fi ilegală.

Comuna Floreşti a fost prima care a hotărât să aleagă regia municipiului Cluj-Napoca pentru a asigura serviciul de transport public. Acceaşi decizie a luat-o, după numai o săptămână, şi comuna Apahida, urmând, cel mai probabil, ca rând pe rând să se alinieze demersului şi restul comunelor limitrofe, Felac, Chinteni şi Baciu. Primarul din Apahida, Grigore Fati, a explicat că s-a luat această decizie după o serie de negocieri cu RATUC. Chiar dacă firmele private de transport arată că măsura administraţiilor locale ar fi nelegală, atât edilul municipiului Emil Boc, cât şi şeful RATUC, Liviu Neag, susţin că prin intermediul structurii „Asociaţiei Zona Metropolitană Cluj", autorităţile locale asociate au dreptul să-şi implementeze un sistem integrat de transport în comun.

Câţiva reprezentanţi ai firmelor private de transport de persoane au transmis pentru REALITATEA FM Cluj că nu sunt dispuşi să accepte decizia primăriilor de a semna un contract direct cu Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC), aflată în subordinea Consiliului Local Cluj Napoca. „Este absolut ilegală această măsură. Se elimină concurenţa într-un mod abuziv. Vom ataca în instanţă aceaste decizii ale forurilor locale, pentru că se încearcă salvarea RATUC-ului care nu a fost în măsură să câştige nici un traseu la licitaţia la care am participat cu toţii", a explicat un transportator, sub protecţia anonimatului.

De celaltă parte, atât edilul Emil Boc cât şi şeful RATUC, Liviu Neag, consideră că decizia primăriilor din localităţile limitrofe este abosolut corectă şi jusitificată. „Şi municipiul şi comunele limitrofe sunt parte din aria metropolitană, prin urmare firesc ar fi să avem acelaşi serviciu de transport în comun, mai ales că putem dispune de o serie de proiecte cu finanţare europeană. Oricum, nu suntem primii care procedăm astfel. Şi Timişoara şi Bucureştiul au propria regie de transport care deserveşte întreg arealul metropolitan", a spus Boc. Şeful RATUC, Liviu Neag, a explicat că a avut deja o întâlnire cu primarii şi că se aşteaptă ca toate comunele, Baciu, Floreşti, Chinteni, Feleacu, şi Apahida, să adopte această măsură. „Este perfect legal ceea ce facem noi. Traseele din arealul metropolei Cluj nu au de ce să fie cuprinse în pachetul comun de trasee intrajudeţene. Asociaţia Zona Metropolitană Cluj a fost înfiinţată tocmai în ideea de a implementa proiecte comune, unitare, pentru dezvoltarea integrată a infrastructurii şi transportului. De pildă, sistemul de ticketing, proiect cu finanţare europeană pe care Primăria Cluj-Napoca l-a câştigat deja, ar trebui să includă şi aria metropolitană, nu doar municipiul. Cum să implementăm acest sistem şi în comunele limitrofe, atâta timp cât RATUC-ul nu deserveşte şi acele zone", a explicat Neag. În prezent, legislaţia spune că administraţia judeţeană are obligaţia să facă un pachet cu toate traseele intrajudeţene de transport public. Mai departe, la nivel central se organizează o licitaţie electronică, urmând ca firmele de transport să fie selectate în funcţie de oferta pe care o depun pentru fiecare traseu în parte.

Primarul Emil Boc a informat că traseele din zona metropolitană pot fi scoase pur şi simplu din acest pachet, atâta timp cât Consiliul Judeţean este de acord să facă acest lucru. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, spune că deocamdată nu s-a schimbat nimic, iar pachetul rămâne aşa cum a fost întocmit. „Dacă toate primăriile vor fi de acord să scoatem aceste trasee, le scoatem. Dar mai întâi trebuie verificat să vedem ce spune legea. Dacă ne este permis să luăm această decizie, o vom lua, până la urmă cel mai important este interesul oamenilor", spus Uioreanu.

Primăria Floreşti a adoptat deja Hotărârea de a angaja RATUC-ul pentru transportul călătorilor, începând din aprilie, când expiră contractul actual cu Fany. Acelaşi lucru l-a făcut şi comuna Apahida, acum câteva zile. „Chiar dacă nu am cine ştie ce să reproşez firmei actuale care ne asigură transportul, cred totuşi că este mai bine să semnăm un contract cu RATUC, având în vedere că putem implementa o serie de proiecte comune", a spus Fati. Oricum, acesta a arătat că RATUC-ul şi-a luat şi nişte angajamente ferme, în primul rând în privinţa diminuării costurilor biletelor de transport. „În prezent, un bilet din Apahida în Cluj Napoca ajunge la 4 lei. RATUC-ul s-a angajat să coboare preţul la 3,5 lei, aşa cum de altfel este şi în municipiu. Mai mult, ne-am înţeles să prelungim linia până în Câmpeneşti şi, de asemenea, să mai facem un traseu şi până în Sânicoară. Atâta timp cât îşi păstrează anagjamentul, nu văd de ce să nu semnăm un contract cu RATUC-ul", a spus Fati.

 

Comenteaza