Restricții noi în patru comune din Cluj. Se întorc în scenariul galben

Restricții noi în patru comune din Cluj. Se întorc în scenariul galben

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, joi, să treacă în scenariul galben de funcționare patru comune din județ, după ce rata infecărilor cu noul coronavirus a urcat peste pragul de 1,5 la mie.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Este vorba despre comunele Așchileu, Câțcău, Iara și Tritenii de Jos. Astfel, începând de sâmbătă, cele patru comune intră în scenariul galben de funcționare, ceeea ce înseamnă că, timp de 14 zile, localurile, sălile de spectacol și sălile de jocuri de noroc vor putea funcționa la interior, în limita a 30% din capacitate. În ceea ce privește școlile, vor merge la cursuri doar copiii de grădiniță, cei din clasele primare, dar și cei din clasele terminale, iar restul claselor rămân online.

Decizia CJSU Cluj vine după ce în comunele menționate incidența cazurilor cu COVID a intrat pe un trend ascendent în ultimele zile - Așchileu a urcat joi la o rată a infectărilor de 2,06, după ce luni era la 1,37, Cățcău a urcat la 2,14 de la 1,28 - cât era luni, Iara a ajuns la 2,61 de la 1,30, iar Tritenii de Jos, la 1,96, de la 1,09 cazuri la mie. Detalii privind măsurile dispuse de CJSU Cluj pot fi consultate AICI.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza