Retrocedarea clădirii spitalului din Borşa obligă Consiliul Judeţean la o nouă investiţie

Retrocedarea clădirii spitalului din Borşa obligă Consiliul Judeţean la o nouă investiţie
Pentru că imobilul în care funcţionează Spitalul de Boli Psihice din Borşa a fost retrocedat, Consiliul Judeţean se vede nevoit să construiască un nou pavilion pentru această unitate medicală.

Un moştenitor al contelui Banffy şi-a recuperat mai multe domenii din comuna Borşa, printre care şi clădirea veche în care funcţionează Spitalul de Boli Psihice. Primarul comunei, Mariana Secară, a precizat că s-au purtat negocieri cu moştenitorii, astfel că o suprafaţă de 2,5 hectare să rămână, definintiv, în custodia Consiliului Judeţean, în vederea amenajării unui nou pavilion care să deservească Spitalul. Pentru a putea construi noul pavilion, administraţia judeţeană are sarcina, mai întâi, să demoleze unele anexe: coteţ de porci, saivan de oi, capelă, etc. O decizie în această privinţă se va lua în şedinţa plenului de astăzi.

Procesul de revendicare a unor domenii din Borşa, ce au aparţinut familiei Banffy, a început acum mai bine de cinci ani. Primarul comunei, Mariana Secară, a menţionat că în acest mod s-a pierdut vechea clădire în care funcţionează astăzi Spitalul de Boli Psihice, precum şi alte imobile. Consiliul Judeţean a reuşit să ridice un pavilion, în urmă cu câţiva ani, însă, pentru a muta întreaga activitate din spital mai este nevoie de încă un astfel de pavilion. „În ce mă priveşte m-am implicat foarte mult să-i conving pe moştenitori să renunţe, în favoarea Consiliului Judeţean, la o suprafaţă de 2,5 hectare. Le-am explicat care sunt beneficiile pe care le asigură comunei noastre acest spital şi au înţeles. Au fost de acord să cedeze, prin notariat, această suprafaţă, astfel încât Consiliul Judeţean să poată, acum, să construiască un pavilion nou", a precizat primarul Mariana Secară. În prezent, în cadrul Spitalului de Boli Psihice din Borşa, lucrează 130 de oameni şi toţi sunt din comună. „Acest spital ne asigură o sursă importantă de venituri. Alte variante nu prea avem, decât agricultura şi acest spital", a subliniat Mariana Secară. În urmă cu foarte mulţi ani, în incinta spitalului funcţiona chiar şi o micro-fermă. „Era foarte frumos ceea ce se întâmpla, pentru că erau angrenaţi în această fermă şi pacienţii şi personalul medical şi chiar şi localnicii", s spus Mariana Secară.

Acum, pe locul acestor anexe, Consiliul Judeţean ar urma să construiască un pavilion nou pentru spital. În şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi se va adopta o hotărâre ce vizează demolarea acelor corpuri de clădire, anexe ale Spitalului de Boli Psihice Borşa: beci lubrifianţi, grup electrogen, capelă, coteţ de porci, saivan de oi, etc. În acest sens, anexele menţionate vor fi scoase din domeniul public şi vor fi trecute în domeniul privat al judeţului Cluj, în vederea scoaterii din funcţiune şi valorificării acestora prin casare.

 

Comenteaza