Rundă nouă de contestaţii pentru Sala Polivalentă

Rundă nouă de contestaţii pentru Sala Polivalentă
Primăria a introdus suplimentar lucrări în caietul de sarcini al noii licitaţii pentru finalizarea Polivalentei, pe parcusul derulării procedurii şi fără să modifice valorile financiare estimate pentru contract, atrag atenţia constructorii interesaţi de contract.

Un nou impas în finalizarea Sălii Polivalente din vecinătatea stadionului. După ce primăria a anunţat că a câştigat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prima rundă în care s-a contestat caietul de sarcini, procedura de licitaţie s-a blocat din nou. Asocierea TCI-Modern Bau şi Cortina 2000 a contestat procedura de atribuire lansată de primăria clujeană, chiar în ziua în care urmau să se dechidă ofertele. Aceştia sunt nemulţumiţi de modul în care primăria a „tradus" în caietul de sarcini lucrările pentru finalizarea sălii de sport.

Încă de la anunţarea licitaţiei deschise pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pentru continuarea Polivalentei, caietul de sarcini elaborat de primăria clujeană pentru restul de lucrări, care vizează finalizarea obiectivului, a fost considerat cel puţin discutabil, în condiţiile în care o companie de construcţii, CON-A, are un avantaj clar din start, având în vedere că, realizând deja o parte dintre lucrări, are acces la informaţii pe care ceilalţi competitori nu le cunosc. În plus, surse din piaţă au atras atenţia că documentaţia include lucrări nejustificate.

Caietul de sarcini al Polivalentei a fost contestat la finalul lunii aprilie de către Societatea Sport Arena din Bucureşti, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care, printr-o decizia din 16 mai a respins contestaţia ca nefondată.


În ultima zi în care puteau fi depuse ofertele, 7 iunie, procedura a fost din nou contestă de către Cortina 2000 şi de asocierea TCI Contractor General - Modern Bau. Cortina 2000, cu sediu la Roma, reclamă faptul că primăria a dat răspunsuri ambigue la solicitările de clarificări asupra listelor de cantităţi aferente contractului, că a modificat în permanenţă caietul de sarcini (acesta a fost revizuit deja de trei ori până la data de 4 iunie când trebuiau deschise ofertele) şi că a decis, chiar dacă foarte mulţi ofertanţi au solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor, să-l decaleze doar cu patru zile, faţă de termenul iniţial, până în 7 iunie, în condiţiile în care abia în iunie a transmis noi specificaţii tehnice pentru utilaje în SEAP. "Considerăm că decizia autorităţii contractante de a continua procedura este netemeinică şi nelegală deoarece documentaţia tehnică nu este nici la această dată conformă şi completă, dovadă fiind numeroasele completări, chiar şi cu 48 de ore înainte de data depunerii ofertelor. Pe de altă parte ne pune în imposibilitatea participării la această procedură", se arată în contestaţia formulată de Cortina 2000 prin administratorul Filippo Leonetti Luparini.


"Beneficiarul lucrării a venit cu foarte multe clarificări în termen foarte scurt, de 2-3 zile, aşa că a fost imposibil să terminăm documentaţia la termenul impus. De asemenea, au fost introduse lucrări suplimentare, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se schimbe şi valoarea estimată a lucrării. Dacă vii cu cantităţi în plus, trebuie să schimbi şi valoarea", a explicat Dorin Oltean, directorul general al TCI Contractor General. „Au fost solicitate foarte multe clarificări, nu doar din partea noastră, ci şi de către alţi participanţi, ceea ce înseamnă că, într-adevăr, documentaţia nu a fost clară", a completat Oltean. „Mai e o chestiune de discutat aici. CON-A a câştigat licitaţia cu o ofertă de 50 de milioane de lei, fără taxa pe valoare adăugată (TVA), în faţa ACI care venise cu 91 milioane. CON-A a încasat până la stadiul actual 32 de milioane, pe lucrările executate, iar restul de lucrări au fost licitate pentru 33 de milioane. Ceea ce înseamnă că deja s-a ajuns la o sumă peste cea iniţial propusă de CON-A. Ei justifică acum că ar fi venit cu lucrări în plus. Dacă e aşa, înseamnă că în primă fază cineva a greşit. Atunci de ce nu răspunde nimeni pentru această greşeală? Dacă nu s-ar fi întâmplat acest blocaj cu procesele, cum ar fi ieşit sala? Noi nu vrem să blocăm acest proiect, credem că oraşul merită un astfel de obiectiv, dar am dori ca procesul să fie unul corect. Ne pare rău că proiectul stagnează de doi ani; şi asta nu e din cauza celor care au contestat, ci din cauza celor care au pierdut procese. Ne pare rău că nimeni nu plăteşte pentru aceste lucruri", a mai menţionat Oltean. Având în vedere cele două contestaţii, Direcţia tehnică şi Biroul achiziţii din cadrul primăriei au decis suspendarea procedurii de achiziţii, până la pronunţarea unei decizii CNSC.

Primarul Emil Boc s-a lăudat public că Sala Polivalentă va fi cu 30 de milioane de lei mai ieftină decât preţul ofertat de compania ACI Cluj. Lucrările scoase în continuare la licitaţie de primărie sunt evaluate la peste 35 de milioane de lei (aproximativ 8 milioane de euro) şi cu un termen de execuţie de opt luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Compania ACI a fost cea care a atacat în instanţă licitaţia pentru amenajarea Polivalentei, după ce primăria a decis să atribuie contractul către CON-A, ba mai mult, a dat şi ordinul de începere a lucrărilor. Anul trecut ACI a obţinut o decizie favorabilă a instanţei pentru a obţine contractul, demonstrând că oferta CON-A a fost neconformă şi că nu a respectat caietul de sarcini. Astfel, la începutul primăverii, primăria a sistat şantierul, însă la finalul verii a refuzat să atribuie contactul ACI (demonstrând prin angajarea unui expert că şi oferta lor este neconformă) şi a decis să anuleze licitaţia pentru amenajarea Sălii Polivalente. Această decizie a comisiei de licitaţie a fost o premieră pentru Primăria Cluj-Napoca, având în vedere că aceeaşi comisie a acceptat ofertele CON-A şi ACI, le-a evaluat şi a atribuit contractul către primul dintre cele două consorţii, pe criteriul preţului cel mai scăzut (ACI a ofertat 91 de milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea obiectivului). Preşedintele ACI Cluj, Ioan Aşchilean, declara, pentru ZIUA de CLUJ, că este exclusă participarea companiei pe care o reprezintă la licitaţia pentru continuarea lucrărilor la Polivalentă. „Noi am câştigat de prima data, după cum ne-a dat dreptate instanţa, iar primăria a refuzat să pună în aplicare decizia. Acum nu suntem interesaţi. Nu participăm, nici nu am studiat caietul de sarcini", afirma Aşchilean.

Primăria a achitat deja către CON-A aproximativ 37,7 milioane de lei, din totalul de 63,1 milioane de lei, cu TVA, suma la care s-a contractat Sala Polivalentă, potrivit datelor furnizate de instituţie, plus aproape 5 milioane de lei pentru lucrările de conservare a obiectivului.


Luminiţa SILEA
Kristina REŞTEA
luminitasilea@ziuadecj.ro, kristinarestea@ziuadecj.ro

Etichete
Comenteaza