S-a deschis Complexul sportiv Gheorgheni. Intrarea e liberă. Vezi programul de funcționare + cum poți face rezervări FOTO

S-a deschis Complexul sportiv Gheorgheni. Intrarea e liberă. Vezi programul de funcționare + cum poți face rezervări FOTO
Complexul sportiv Gheorgheni, realizat de Primăria Cluj în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Naţională de Investiţii în urma unei investiții de peste 20 milioane de lei (fără TVA), a fost inaugurat oficial, vineri, în prezența vicepremierului Vasile Dâncu și a edilului Clujului, Emil Boc.

Consilierii locali au votat, luni, preluarea de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a amplasamentului bazei sportive. În ianarie 2015, CL preda terenul MDRAP, pentru realizarea lucrărilor, iar acum îl primeşte înapoi. Așadar, administrarea va aparţine municipalităţii. Protocolul prin care MDRAP a predat amplasamentul Primăriei Cluj a fost încheiat în 11 noiembrie 2016.

Complexul se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare, în locul fostului cartodrom, și cuprinde terenuri cu nocturnă - 3 terenuri sintetice de mini fotbal, 3 de tenis, 2 de baschet; 1 teren de tenis cu peretele, 2 de badminton și 2 de volei de plajă. În ceea ce privește zonele interioare, baza sportivă include piste de popice, spațiu și dotări pentru tenis de masă, precum și o sală multifuncțională. De asemenea, baza este dotată cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice în aer liber; aparatură pentru exerciții fizice dedicate seniorilor; echipamente pentru amatorii de cățărări, parkour; spații de joacă pentru copii de toate vârstele; amfiteatru în aer liber (428 locuri); pistă de alergare; pistă de biciclete/role agrement; pistă role viteză; teren de paintball cu obstacole; parc aventură - trasee prin copaci, pe frânghii și alte instalații; alei de promenadă și spații verzi generoase.

Accesul în perimetrul bazei sportive va fi liber și gratuit pentru toți cetățenii.

Pentru a putea utiliza terenurile sportive cu acces controlat (fotbal, tenis, baschet, tenis cu peretele) este necesară crearea unui cont de utilizator pe platforma online de gestiune a programărilor. Pentru certificarea calității de membru utilizator al platformei și pentru confirmarea rezervărilor, utilizatorilor li se vor elibera carduri de acces, pe baza buletinului de la clădirea administrativă. Persoanele care dețin carduri Cluj Bike le vor putea folosi în cadrul bazei sportive, fără a fi nevoie de emiterea unui nou card.

Rezervările se pot face: online (la adresa www.complexsportivgheorgheni.ro), personal (la sediul Administrației Bazei sportive, Cluj-Napoca, str. Alexandru Vaida Voevod FN) sau telefonic (0729 039 322). Rezervările se fac pentru 1 oră, cu începere la ore fixe și încheiere la ore fixe. Pentru confirmarea rezervării, utilizatorii vor primi o notificare pe aplicația smartphone sau prin e-mail ori SMS. Dacă se dorește anularea programării, aceasta va fi posibilă cu cel puțin 3 ore înainte de ora la care este rezervat terenul. Anularea se va putea face online, telefonic și personal, la sediul administrației.

Perimetrul Bazei sportive va fi deschis zilnic între orele 6.00 - 24.00 pentru zonele cu acces liber.

Programul de rezervări pentru spațiile cu acces controlat și programul administrației va fi:

În sezonul rece (1 noiembrie - 31 martie) de duminică până joi între orele 10:00 - 20:00, iar vineri și sâmbătă între orele 10:00 - 21:00.

În sezonul cald (1 aprilie - 30 octombrie) de luni până sâmbătă între orele 09:00 - 22:00, iar duminică între orele 10:00 - 22:00.

Valoarea investiţiei a fost de 20.255.273,44 lei, fără TVA. Constructor este societatea clujeană S.C. Nord Conforest S.A. Termenul iniţial de finalizare a fost şi cu acest prilej depăşit: lucrările ar fi trebuit încheiate în vară.

Comenteaza