Sala de spectacole a CCS ar putea purta numele lui Dumitru Fărcaş

Sala de spectacole a CCS ar putea purta numele lui Dumitru Fărcaş
Sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor ar putea purta numele reputatului rapsod Dumitru Fărcaş. Decizia o ia Consiliul Local săptămâna viitoare.

"Se aprobă atribuirea numelui maestrului Dumitru Fărcaş Sălii de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor, cu sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca", se arată în primul articol al hotărârii.
Dumitru Fărcaş s-a născut în 1938 în Maramureş şi face parte dintr-o tradiţie muzicală: bunicul, tatăl şi cei doi fraţi mai mari au cântat la fluier. A absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca în 1967. Şi-a început cariera profesională în 1960, la ansamblul "Maramureşul" din Baia Mare, iar doi ani mai târziu a preluat ansamblul "Mărţişorul" al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. Este Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj. Artistul împlineşte 75 de ani în această primăvară.

Pentru o vreme, Dumitru Fărcaş a fost director al CCS Cluj.

Vezi un fragment de concert cu Dumitru Fărcaş la taragot:

Comenteaza