Satul de lângă Cluj blocat de nămeţi ajunge la Tribunal

Satul de lângă Cluj blocat de nămeţi  ajunge la Tribunal
| Foto: arhiva

Mai mulţi locuitori din comuna Feleacu spun că vor acţiona în judecată primăria, susţinând că de la prima ninsoare satul lor este blocat, deoarece drumul nu a fost curăţat de zăpadă.

Comuna Feleacu este limitrofă municipiului Cluj-Napoca, iar satul Casele Miceşti, în care locuiesc semnatarii memoriului, se află într-o zonă mai izolată. Potrivit sesizării, trimisă luni presei, locuitorii satului sunt izolaţi şi nu pot ieşi din curţi pentru a merge la lucru, a face cumpărături sau a-şi duce copii la şcoală.

"Drumul este impracticabil sau greu practicabil încă de la prima ninsoare, singurele momente când primarul a trimis o maşină (autoturism) cu o lamă mică şi ineficientă fiind acelea în care noi am sunat la Serviciul de Urgenţă 112, la Pompieri, la Serviciul Mobil de Urgență Reanimare Descarcerare. La Primăria Feleacu sunăm zilnic şi de câteva zeci de ori pe zi, rezultatul fiind nul!

Ne întrebăm ce ar trebui să se întâmple încât primarul comunei Feleacu să fie sensibilizat şi să-şi facă datoria? Faptul că nu s-a întâmplat nicio tragedie ţine doar de noroc, pentru că dacă s-ar fi întâmplat vreo urgenţă medicală sau de altă natură, rezultatul ar fi fost catastrofal, Salvarea, Pompierii sau SMURD fiind în incapacitate de a ajunge la Casele Miceşti! Poate în urma unei astfel de catastrofe s-ar fi trezit şi primarul comunei Feleacu", arată locuitorii în memoriu.

Ei consideră că situaţia în care se află este cauzată şi de anumite "răfuieli politice în detrimentul locuitorilor", afirmând că actualul primar, Gabriel Costea, şi-a exprimat în diferite ocazii opinia că "nu are niciun interes să se ocupe de drumul comunal câtă vreme fostul primar locuieşte la Casele Miceşti".

În această situaţie, locuitorii satului sunt pregătiţi să acţioneze în instanţă Primaria Feleacu şi Consiliul Local şi să ceară daune materiale pentru distrugerea autoturismelor pentru faptul că nu au ajuns la serviciu sau nu şi-au putut onora diferite contracte din cauza drumului. Ei susţin că vor cere şi daune morale pentru "traumatizarea copiilor", care "nu de puţine ori au rămas blocaţi ore în şir în autoturisme".

Reprezentanţii Primăriei Feleacu susţin că drumul a fost curăţat cât de bine s-a putut, având în vedere că la prima zăpadă, căzută în decembrie, a nins 30 de ore încontinuu, iar satul se află într-o zonă în care vântul bate mai puternic, fiind un factor care contribuie la răscolirea zăpezii.

"Sunt rapoartele de lucru care sunt semnate de delegatul de la Casele Miceşti. Conform legii nr. 215, fiecare localitate are un delegat sătesc. Casele Miceşti este un cătun. Or, domnul (delegat sătesc, n. red.) poate confirma că utilajele au fost pentru că dânsul este cel care semnează raportul de lucru atunci când ajung utilajele acolo", a explicat viceprimarul Mariana Maşcaş.

Ea a afirmat că anul acesta situaţia a fost mai dificilă pentru că a nins foarte mult, dar că s-a intervenit pe drumul spre Casele Miceşti cu un buldoexcavator şi cu un tractor cu lamă mare.

"Supărarea dânşilor este pe undeva că nu se poate circula pe ambele sensuri; or, unde sunt troienele foarte mari nu se poate. Comuna noastră are trei sate mari şi două mici. Avem 70 km de drumuri pe care, în momentul în care cade zăpada, trebuie să intervii", a spus viceprimarul.

Satul Casele Miceşti se află la doar 7 km de centrul municipiului Cluj-Napoca, într-o zonă mai izolată a comunei. Satul are şi câteva case tradiţionale, mai vechi, dar în ultimii ani a început să fie populat de locuitori care au dorit să se stabilească în această zonă liniştită şi situată la distanţă mică de un mare oraş.

Comenteaza