Update Scandalul poluării de la Pata Rât. Consiliul Județean, către Apele Române: "O situație de urgență impune măsuri de urgență"

Scandalul poluării de la Pata Rât. Consiliul Județean, către Apele Române: "O situație de urgență impune măsuri de urgență"

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a cerut Apelor Române să emită în regim de urgență acordul pentru realizarea de lucrări în albia pârâului Zăpodie de la Pata Rât. Ce au răspuns reprezentanţii Administrației Bazinale Someș Tisa (ABAST).

UPDATE 15:40  

Compartimentul  de presă al ABAST a transmis luni un punct de vedere legat de cererea CJ:

"Lucrările de la depozitul neconform de deșeuri de la Pata Rât dețin aviz de gospodărire a apelor. Pentru situația la care face referire CJ Cluj, acesta trebuie să ne adreseze o solicitare clară, însoțită de o documentație în care se prezintă soluțiile tehnice alese și realizarea lucrărilor necesare în albia pârâului Zăpodie, pentru a da avizul nostru, în regim de urgență.

Dacă lucrările propuse sunt cuprinse în avizul de gospodărire a apelor emis, acestea se pot realiza, iar dacă sunt lucrări suplimentare și respectă prevederile legale, instituția noastră eliberează un aviz de gospodărire a apelor, care modifică soluția inițială.

Legislația din domeniul apelor nu prevede emiterea unui acord. Putem elibera aviz de gospodărire a apelor pe baza unei solicitări exprese a CJ Cluj, așa cum am explicat anterior. Reiterăm faptul că gestionarea închiderii și ecologizării rampei neconforme de deșeuri de la Pata Rât este strict responsabilitatea CJ Cluj și a constructorului.

Decontaminarea și aducerea în situația inițială a albiei cursului de apă Zăpodie trebuie realizată de către cei care au poluat, conform prevederilor legale în vigoare. ABAST a acționat și acționează în continuare, respectând prevederile legale.

Din momentul producerii fenomenului de alunecare a deșeurilor, din luna iulie 2017, cu antrenarea acestora spre pârâul Zăpodie, situația din teren, aferentă cursului de apă, este monitorizată de către specialiștii din cadrul instituției noastre".

Ştire iniţială:

CJ a criticat luni reprezentanţii clujeni ai autorităţilor guvernamentale şi a cerut ABAST să emită în regim de urgenţă un acord  pentru lucrări de depoluare în zona Pata Rât. "România riscă infringementul din cauza slugoilor politici puși șefi la diferite deconcentrate! Directorul Gărzii de Mediu este un incompetent sinecurist politic care a încălcat legea prin acțiunile sale. CJ Cluj va formula plângere penală împotriva sa.

Azi, CJ a solicitat ABAST emiterea în regim de urgență a acordului pentru a se realiza lucrări în albia pârâului Zăpodie, în vederea implementării și conform soluției expertului cu privire la gestionarea situației de la Pata Rât. Solicităm public aprobarea în regim de urgență, fiind vorba de o situație de urgență, care impune măsuri de urgență. CJ Cluj așteaptă astăzi aprobarea", a transmis conducerea CJ.

CJ Cluj a solicitat totodată ABAST "să demareze în regim de maximă urgență demersurile de depoluare a pârâului Zăpodie ce a suferit o poluare întinsă pe parcursul a circa 50 de ani". ZIUA de CLUJ a cerut şi ABAST un punct de vedere despre solicitarea forului judeţean.

Comenteaza