Scenariu pesimist. Pe autostradă de la Cluj spre vest, un vis îndepărtat

Scenariu pesimist. Pe autostradă de la Cluj spre vest, un vis îndepărtat
Autostrada Transilvania este una dintre investiţiile prioritare declarate ale Ministerului Transporturilor pentru perioada 2017-2020. Cu toate acestea, mai trebuie să treacă ani buni până când vom putea circula pe autostradă, din Cluj până la graniţa cu Ungaria.

Cel mai scurt tronson al autostrăzii Cluj (Gilău) - Borş este cel dintre Gilău şi Nădăşelu, de 8,7 km, în valoare de 258 de milioane de lei, care potrivit estimărilor autorităţilor, va fi gata în iunie 2017, dar nu va putea fi dat în folosinţă decât cel mai devreme după luna aprilie 2018, când va fi gata podul peste Someş, ce va lega această bucată de autostradă de cealaltă, dintre Gilău şi Câmpia Turzii.

Următorul tronson pe direcţia Borş este cel dintre Nădăşelu şi Mihăieşti, în lungime de 16,85 km, în valoare de 446 milioane de lei, conform contractului semnat în cursul anului trecut. Autorităţile din transporturi informează că acest contract se află în perioada de proiectare ce urmează a se finaliza în cursul lunii aprilie 2017. Au fost depuse documentele necesare revizuirii Acordului de mediu necesar obţinerii Autorizatiei de Construire. Execuţia lucrărilor este prevăzută prin contract a se derula în 12 luni de la finalizarea proiectării, adică termenul estimat pentru finalizarea tronsonului este luna aprilie a anului 2018. Termenele contractuale sunt condiţionate însă de obţinerea la termen a Acordului de Mediu, mai arată Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cea mai delicată situaţie se regăseşte pe tronsonul Mihăieşti - Suplacu de Barcău, cel mai lung, de 80 de km, care momentan se află doar în stadiul de Revizuire a studiului de fezabilitate. Aici autorităţile au două scenarii privind finalizarea sectorului, unul optimist şi altul pesimist.

În documentul CNAIR intitulat „Stadiul proiectelor aflate în derulare", actualizat în luna februarie 2017, se afirmă:

„Iniţierea procedurii de achiziţie publică depinde de strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României. In Master Planul General de Transport al României, Autostrada Mihăieşti - Suplacu de Barcău face parte din Proiectul Nădăşel - Suplacu de Barcau a cărui implementare este prevăzută a se face după cum urmează:

• In scenariul cu clauza de reforma structurală activată: An
începere:2017 - An finalizare:2020

• In scenariul fără clauza de reformă structurală activată: An
începere:2023 - An finalizare:2026."

Ce înseamnă această „clauză de reformă structurală"? Totul porneşte de la faptul că pentru proiectele cuprinse de România în Master Planul de Transport nu există suficienţi bani, chiar dacă unele sunt finanţate de UE (n.red. - nu e cazul Autostrăzii Transilvania, unde am fost penalizaţi că am acordat execuţia ei fără licitaţie în 2004 companiei americane Bechtel).

Această clauză înseamnă acordul Comisiei Europene pentru ca România să poată depăşi deficitul bugetar asumat cu UE timp de câţiva ani, tocmai pentru a putea accesa credite de pe piaţa internaţională din care să-şi finanţeze proiectele de infrastructură, în primul rând cele rutiere.

Pe acest tronson, Mihăieşti - Suplacu de Barcău, este prevăzut şi un tunel pe sub Meseş, în lungime de 2,4 km şi care se află acum în stadiul de finalizare a Studiului de fezabilitate.

Un alt tronson cu probleme al Autostrăzii Transilvania este cel dintre Suplacu de Barcău şi Borş, în lungime de 60,25 de km, având valoarea de 701 milioane de lei şi care, potrivit aceluiaşi document al CNAIR, a fost executat în procent de 52,12 % de către Bechtel, până la rezilierea contractului cu compania americană.

Deşi în 2015 a fost semnat un nou contract de execuţie cu o asociere de firme formată din Corsan - Corviam Construccion SA & SC Consinit SRL & SC Road Consulting & Design Solution SRL & SC Via Design SRL, din cauza unor neînţelegeri între executanţi şi statul român, şi acest contract a fost reziliat, iar acum a fost demarată o nouă procedură de selecţie a unui constructor.

 

 

Comenteaza