Se închide circulaţia pe podul Porţelanului

Se închide circulaţia pe podul Porţelanului

În perioada 11-17 mai 2020 circulația autovehiculelor se va închide pe podul Porțelanului, în vederea executării lucrărilor de montare a rosturilor de dilatație. Traficul pietonal nu va fi afectat.

Podul Porțelanului se reînchide pentru o săptămână, începând de luni. De data aceasta pentru lucrări de montare a rosturilor de dilatație. 

Astfel, potrivit Primăriei, traficul pietonal nu va fi afectat, însă în perioada 11-17 mai 2020, cel rutier va fi deviat pe următoarele trasee:

– pe partea nordică: – Piața 1 Mai – strada Câmpul Pâinii – strada Bulgarilor – strada Fabricii – B-dul Muncii (pentru trafic greu) și traseul strada Paris – strada București și strada Paris – strada Răsăritului (pentru traficul ușor);
– pe partea sudică a podului – se va putea circula pe traseele strada Nădășel – strada Oașului sau strada Alexandru Sahia – cartierul Iris.

“Rugăm participanții la trafic să respecte reglementarea temporară a circulației auto”, transmite Primăria Cluj-Napoca.

Reamintim că lucrările de la Podul Porţelanului au început în 3 aprilie. Lucrările de proiectare au fost realizate de VCE Vienna Consulting Engineering, iar licitația pentru lucrările de execuție a fost adjudecată de Diferit.

La această dată, noul pod ar fi trebuit să fie finalizat, având în vedere termenul de execuție de 12 luni. Cu toate că șantierul de la Podul Porțelanului a debutat în aprilie 2019, până spre finalul anului, în noiembrie, constructorul a reabilitat doar podul vechi, cel care ar urma să devină unul pietonal și pentru biciclete, iar lucrările la podul cel nou au fost puse pe pauză după ce în constructorii au anunțat că au dat peste un zăcământ de sare, care trebuie stabilizat.

În decembrie, în așteptarea evaluării situației și a soluției tehnice, Primăria a decis să redeschidă circulația rutieră pe vechiul pod, reabilitat. S-a permis accesul doar autovehiculelor cu greutate maximă de 7,5 tone, alternativ, pe o singură bandă, cu dirijare prin semafoare, iar pentru pietoni s-a amenajat un culoar protejat.

În ceea ce privește reluarea lucrărilor la noul pod, primarul Emil Boc declara la ZIUA LIVE, în 13 martie, că a primit de la proiectant evaluarea cu privire la lucrurile care trebuie făcute pentru stabilizarea zăcământului de sare și că urmează ca executantul să vină cu soluția de implementare.

”La Podul Porțelanului am primit evaluarea de la proiectant cu privire la lucrurile care trebuie făcute ca să se stabilizeze stratul de sare găsit. Soluția tehnică a fost comunicată executantului și acesta trebuie să o implementeze. Executantul are termen până în 19 martie pentru a prezenta soluția de implementare, să refacă anumite calcule de cantități pentru lucrări”, a spus Emil Boc.

Întrebat miercuri, 6 mai, la ZIUA LIVE, dacă se reiau lucrările la podul Porțelanului și dacă noul pod va fi finalizat în acest an, Emil Boc primarul a evitat să dea un răspuns.

“Lăsați-mă să primesc toate datele, ca să nu vorbesc în numele specialiștilor!”, a răspuns Boc.

Primarul a subliniat, însă, că este "extrem de supărat și de nemulțumit de modul în care merg lucrurile" acolo.

“Este o situație care mă supără foarte tare. Și firma, și proiectanții, și primăria. Toți cei care au lucrat acolo au făcut o harababură generală. Dacă ar fi construit metroul, probabil îl făceau mai repede decât Podul Porțelanului. Sunt extrem de supărat și de nemulțumit de modul în care unii dintre acei specialiști își bat joc de muncă, dar, toate la timpul lor”, a mai spus Emil Boc.

Noul pod ar urma să aibă 62 m, cu trei deschideri: 8,76 m + 35,94 m + 8,76 m, și ar urma să asigure circulația pe două benzi cu lățimea de 7,8 m carosabil. Trotuarele vor fi de 1,2 m lățime pe ambele laturi. Se va amenaja şi o pistă pentru biciclete. Lățimea va fi de 10,8 m. Reabilitarea podului existent şi realizarea unuia nou au fost estimate la 5,3 milioane de lei, din care 4,5 milioane costurile lucrărilor de construcţie-montaj.

Podul Porțelanului a fost construit în 1940 și reabilitat în 1970, deservind aprovizionarea pentru fabrica de porțelan, astfel că lățimea părții carosabile a fost 4 m, cu doar un singur fir de circulație.

Comenteaza