Se pregătește licitația pentru cei 9 kilometri dintre A3 și centura Vâlcele-Apahida

Se pregătește licitația pentru cei 9 kilometri dintre A3 și centura Vâlcele-Apahida

Drumul expres A3 – Mărtinești -Vâlcele va avea 9 km, iar valoarea investiției se ridică la 77,95 milioane de Euro

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Compania Search Corporation a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, pentru drumul expres ce va face conexiunea dintre centura Vâlcele-Apahida și Autostrada Transilvania. Drumul expres va porni din zona localităților Tureni-Mărtinești, fiind prevăzut pe patru benzi.

'La sfarsitul lui februarie va fi gata, si aici, documentatia tehnica in vederea pregatirii licitatiei, care va fi organizata pe parcursul lunii martie si, dupa care, 7 luni de zile realizarea efectiva a celor 6-7 km care vizeaza legatura, probabil, sfarsitul acestui an, inceputul anului viitor, ar trebui sa avem gata aceasta centura, mini-centura, atat de importanta pentru ceea ce inseamna traficul din Cluj-Napoca, Baciu, Turda. Pe acest proiect stam cu ochii ca pe butelie', a declarat primarul Clujului.

Acesta este un proiect având scopul de a degreva traficul din Turda și reducerea distanței dintre Cluj-Napoca și A3, respectiv A10.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza