Se pregăteşte reabilitarea fațadelor Muzeului de Artă. Costă 1 milion de euro

Se pregăteşte reabilitarea fațadelor Muzeului de Artă. Costă 1 milion de euro
| Foto: Arhiva

A fost finalizat caietul de sarcini vizând reabilitarea fațadelor Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Lucrările ar urma să dureze 2 ani, iar costurile se ridică la 1 milion de euro.

„Această etapă reprezintă un pas important în procesul de reabilitare, în perioada imediat următoare fiind prevăzută demararea procedurilor aferente etapei de achiziție a lucrărilor de execuție. Alături de celelalte investiții notabile pe care le-am realizat până acum, precum modernizarea spațiilor expoziționale sau înființarea unui laborator de restaurare, reabilitarea exteriorului Palatului Banffy va contribui în mod sigur la creșterea atractivității acestui important depozitar de valori care cuprinde totodată și un colectiv valoros de cercetători din domeniul artei”, a declarat Alin Tișe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.

Sunt necesare lucrări de restaurare a faţadelor est şi vest, respectiv a gangului principal de sub logie, în rezalitul central. De maximă necesitate sunt lucrările de restaurare a faţadei vestice, în vederea punerii în siguranţă a elementelor şi finisajelor, reîmprospătării aspectului şi armonizării din punct de vedere estetic şi faţadei la frontul Pieţei Unirii. Intervenţiile vor cuprinde inclusiv lucrări de refacere/reparare a elementelor învelitorii şi a sistemului de preluare şi conducere a apelor pluviale, respectiv restaurarea elementelor artistice, îndeosebi a celor de piatră.

Toate aceste lucrări de reabilitare a Palatului Bánffy, clădire compusă din două corpuri, amplasate pe un teren cu o suprafaţă totală de 3.284 de m², urmează să se desfăşoare pe parcursul a doi ani calendaristici, conform graficului de eşalonare propus - anul 1 - 58% şi anul 2 - 42%, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 4.549.008 de lei, la care se adaugă TVA.

Reamintim în acest context faptul că, deşi s-a luat decizia ca o parte a Palatului Bánffy să fie retrocedată, legislaţia în vigoare prevede ca Muzeul de Artă să îşi poată continua activitatea în acest imobil pentru o perioadă de 10 ani. În varianta în care, la finalul acestei perioade proprietarul ar decide să vândă cota-parte care îi revine, Consiliul Judeţean Cluj va putea decide să îşi exercite dreptul de preempţiune, achiziţionând imobilul. În acelaşi timp, forul judeţean va putea pretinde recuperarea acestor sume pe care le investeşte în lucrările ce urmează a fi efectuate.

Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României. Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György (devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei). Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinaţii: reşedinţă de protocol, Cazinou Naţional, clădire de apartamente şi spaţii comerciale, sediu de societăţi industriale. În anul 1925 a fost construit chiar un cinematograf în curtea imobilului, iar în anul 1956, Comuna Urbană Cluj a dat palatul în folosinţă Muzeului de Artă, înfiinţat în anul 1951.

Renovarea Palatului Reduta

Şi faţada Palatului Reduta se află în renovare începând de anul trecut. Clădirea cu profunde semnificații istorice în care a avut loc în anul 1894 procesul memorandiștilor găzduiește în prezent Secția pavilionară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură aflată sub autoritatea forului administrativ județean.

Valoarea totală a contractului este de 604.770,97 de lei fără TVA, termenul de execuție a lucrării fiind de 75 de zile calendaristice. În ceea ce privește asigurarea finanțării, fondurile provin din bugetul Consiliului Județean Cluj, printr-un program de finanț

Comenteaza