Sens închis pe Bună Ziua, timp de o săptămână. Harta cu traseul deviat

Sens închis pe Bună Ziua, timp de o săptămână. Harta cu traseul deviat

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație pe strada Bună Ziua, timp de o săptămână, începând de joi 14 noiembrie 2019.

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, în perioada 14-21 noiembrie 2019, pe str. Bună Ziua se va restricționa circulația pentru traficul general, pentru lucrările de modernizare a acestei străzi.

Astfel,  pe strada Bună Ziua se va permite doar circulația pe sensul de mers dinspre Calea Turzii spre str. Fagului, cu excepția transportului în comun, care va circula în ambele sensuri.

Circulația autovehiculelor pentru sensul de mers dinspre str. Fagului și cartierul Gheorgheni spre Calea Turzii se va realiza pe străzile Mihai Românul și Măceșului.

Restricția de circulație va fi semnalizată prin indicatoare rutiere.

Poza noua 13.11.2019

Primăria Cluj-Napoca roagă participanții la trafic care sunt în tranzit să evite pe cât posibil strada Bună Ziua, iar locuitorii din cartierul Bună Ziua să utilizeze cu prioritate transportul în comun.

Comenteaza