Sistemul de ticketing în Cluj-Napoca, funcţional din vara anului viitor

Sistemul de ticketing în Cluj-Napoca, funcţional din vara anului viitor
Municipiul Cluj-Napoca ar urma să beneficieze din iulie 2014 de un sistem de ticketing la nivelul mijloacelor de transport în comun. Primăria a semnat recent contractul privind implementarea primei etape a proiectului, contractul fiind adjudecat cu o sumă cu 9 milioane de lei mai mică decât cea estimată iniţial.

"Vineri am semnat contractul pe fonduri europene pentru ticketing. După avizul de la Finanţe am parafat contractul pentru proiectul extinderea transportului în zona metropolitană, prin sistem de ticketing - etapa I, care vizează municipiul Cluj-Napoca", a precizat primarul Emil Boc, în cadrul unei conferinţe de presă.

În cadrul proiectului, între altele vor fi modernizate 87 de staţii de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca, vor fi amenajate 61 de automate de eliberare a legitimaţiilor de călătorie, respectiv 74 de panouri de afişaj cu privire la circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Valoarea estimată a proiectului este de 30 de milioane de lei, însă a fost adjudecată la 21,05 milioane, adică o economie de 9 milioane de lei.

Licitaţia a fost câştigată de asocierea dintre firmele Ramb SRL şi CS Vision SRL, iar primăria a câştigat procesul împotriva deciziei Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor.

 

Comenteaza