Situaţia pasajelor pietonale subterane din Mănăştur este incertă

Situaţia pasajelor pietonale subterane din Mănăştur este incertă
Pasajele pietonale subterane din cartierul clujean Mănăştur ar putea fi închise. În ciuda faptului că pasajul pietonal subteran zona Gării a fost modernizat şi redat în folosinţă, situaţia celorlalte pasaje din Cluj este incertă, după cum anunţă autorităţile.

Viceprimarul Gheorghe Șurubaru a anunțat că pasajele subterane pentru pietoni ar putea să dispară. Decizia finală va fi luată de către autorităţi chiar anul viitor şi va avea la bază o analiză a utilizării acestora.

"În acest moment ele se întreţin şi se salubrizează în permanenţă, urmând ca, cel mai probabil până anul viitor, împreună cu domnul primar, să luăm o decizie cu privire la menţinerea sau renunţarea la aceste pasaje pentru că în ciuda faptului că le salubrizăm şi le întreţinem şi din punct de vedere tehnic, acestea nu sunt prea folosite şi atunci trebuie să vedem ce facem", a declarat viceprimarul Gheorghe Şurubaru.

Chiar dacă municipalitatea face eforturi pentru a le întreţine, pietonii clujeni evită să circule prin pasaje şi preferă să treacă strada prin locuri neregulamentare sau să aştepte minute bune în şir culoarea verde a semaforului. Pe de altă parte, autorităţile subliniază faptul că aceste pasaje ar putea fi extrem de utile în decongestionarea traficului.

"Pasajele din oraş ar trebui utilizate şi încurajate, pentru că noi am observat că nu sunt uitilizate de către clujeni. Practic, acestea sunt folosite la sub 10% din capacitatea acestora, dar prin ce vom face vom încerca să îi convingem pe oameni că sunt utile şi ne-ar ajuta la decongestionarea traficului şi scurtarea timpului de circulaţie pentru pietoni", a declarat primarul Emil Boc.

Comenteaza