Telekom vrea contractul pentru senzorii din asfalt care numără parcările libere din Cluj

Telekom vrea contractul pentru senzorii din asfalt care numără parcările libere din Cluj

Cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Cluj-Napoca la finalul lunii februarie pentru achiziția unui sistem de identificare a locurilor libere de parcare din zona 1 a municipiului.

Contractul este evaluat la 1 milion de lei. Iar cei interesați să se ocupe de aceste lucrări sunt: Telekom România Communications (cu subcontractantul clujean Life is Hard), Avitech Co SRL, Histria International SRL, Kadra Tech și Helinick SRL.

Contractul prevede achiziționarea a 1.258 senzori de parcare pentru zona I din municipiu, 9 stații de interconectare echipamente, 1 aplicație server pentru gestionare-afișare și 1 aplicație mobilă pentru gestionare-afișare.

În oraș este funcțională deja de peste 2 ani o aplicaţie de telefon mobil pentru parking-urile publice cu barieră, care arată în timp real locurile libere de parcare, dar prin noua investiție vor putea fi monitorizate toate locurile de parcare din zonaI, adică zona centrală a Clujului.

Este vorba despre 1258 de locuri de parcare de pe 31 de străzi: Argeș, Fortăreței, Piața Ștefan cel Mare, Piața Avram Iancu, Clinicilor, Aleea Învățătorului, Victor Babeș, Sindicatelor, Cotită, Tipografiei, Gaal Gabor, Emile Zola, David Ferenc, Brassai Samuel, Vasile Alecsandri, Paul Chinezu, Constantin Daicoviciu, Virgil Fulicea, Universității, Hermann Oberth, Ștefan Octavian Iosif, Samuil Micu, Octavian Petrovici, Mihail Kogălniceanu, Iuliu Maniu, I.C. Brătianu, Eroilor, Emil Isac, Emmanuel de Martonne, Bolyai și Baba Novac.

Ofertele sunt în etapa de evaluare/calificare tehnică până cel târziu în 30 septembrie.

Comenteaza