Traficul şi transportul în comun, priorităţile bugetului Clujului în 2018

Traficul şi transportul în comun, priorităţile bugetului Clujului în 2018
Măsurile de fluidificare a traficului şi de eficientizare a transportului public reprezintă prioritatea municipalităţii clujene în 2018, a declarat primarul Emil Boc, luni, în cadrul dezbaterii proiectului de buget pentru acest an.

Potrivit acestuia, măsurile dedicate transportului şi eficientizării traficului beneficiază de sume consistente, respectiv de aproximativ 50 la sută din bugetul de dezvoltare al oraşului Cluj-Napoca.

"Priorităţile sunt legate de trafic, din această perspectivă, realizarea centurii metropolitane a Clujului, cu primii paşi care se fac în 2018, de departe este cea mai importantă preocupare pe care o avem. În al doilea rând este supralărgirea şi lărgirea unor străzi pentru a se putea permite o decongestionare a traficului, în al treilea rând realizarea unor parkinguri subterane şi supraterane în diverse zone ale oraşului, care de asemenea să ajute la decongestionarea traficului. Nu în ultimul rând şi la fel de importantă este politica de a continua liniile dedicate pentru transportul în comun. Ceea ce s-a făcut anul trecut va fi continuat, în sensul că vom avea şi alte trasee cu destinaţie specială pentru transportul în comun", a declarat, pentru presă, Emil Boc, la finalul dezbaterii.

La toate aceste măsuri se adaugă achiziţionarea a 11 autobuze electrice, care vor fi puse în circulaţie până în luna mai. De asemenea, în buget se regăseşte şi o alocare pentru realizarea unui studiu prefezabilitate, care să arate oportunitatea construirii metroului în Cluj-Napoca. Despre acest proiect, primarul Emil Boc a declarat, vineri, în cadrul dezbaterii publice pe marginea proiectului de buget pe anul 2018, că nu ar trebui ca locuitorii să se aştepte să fie realizat în următorii 10 ani, ci că ideea face parte dintr-o perspectivă pe termen lung. Pentru studiul de prefezabilitate referitor la realizarea unui metrou în Cluj-Napoca vor fi alocate, în acest an, 3,4 milioane, dintr-un total de 10 milioane de lei prevăzuţi a fi cheltuiţi în viitorii ani.

"Ca un proiect pe termen lung, începerea studiului de prefezabilitate pentru a ne spune specialiştii când, unde cum, se poate sau nu se poate justifica un metrou în municipiul Cluj-Napoca, având în vedere dimensiunea demografică a oraşului, în creştere, precum şi configuraţia geografică. Dacă nu apăsăm butonul astăzi, peste 25 de ani va fi prea târziu să ne apucăm de metrou', a spus primarul clujean.

 

Comenteaza