Tu pe ce ai vrea să fie cheltuit bugetul Clujului în 2018? Sunt 257 milioane euro

Tu pe ce ai vrea să fie cheltuit bugetul Clujului în 2018? Sunt 257 milioane euro
Bugetul general consolidat al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2018 este de 257 milioane de euro.

În anul 2017, bugetul general consolidat a fost de 296 milioane euro. Diminuarea bugetului municipiului față de anul precedent se datorează pierderii de aproximativ 28 milioane euro din cotele defalcate din impozitul pe venit ca urmare o modificărilor fiscale și, în urma plății direct către școli a salariilor din învățământul preuniversitar.

Principalele priorități ale anului 2018 în esență sunt următoarele:

1. Taxele şi impozitele locale nu vor fi majorate.

2. Primăria va demara realizarea studiului de fezabilitate, planului urbanistic zonal și documentației tehnice în vederea autorizării Centurii Metropolitane Cluj-Napoca (Gilău - Florești - Cluj-Napoca Sud - Apahida). Prin asumarea de către Primărie a cheltuielilor necesare, Proiectul Centurii Metropolitane a fost deblocat.

3. Realizarea studiului de prefezabilitate pentru introducerea transportului în comun cu Metroul.

4. Demararea procedurii de licitație pentru proiectarea pasajelor Mărăști și Tăietura Turcului.

5. Începerea lucrărilor la noul pod al Porţelanului şi reabilitarea podului Fabricii; demararea procedurii de achiziţie de lucrări pentru reabilitarea podului Garibaldi.

6. Punerea în circulaţie a primelor 11 autobuze electrice. Atragerea de finanţări europene pentru achiziţia de tramvaie, autobuze electrice și troleibuze dotate cu tehnologie de ultimă generație.

7. Menţinerea gratuităţilor la transportul în comun pentru pensionari, studenţi şi elevi.

8. Continuarea modernizării Spitalului Municipal şi sprijinirea cu fonduri de la bugetul local a celorlalte spitale clujene şi a SMURD.

9. Menţinerea alocărilor pentru educaţie prin investiţii în şcoli, oferirea de burse sau programul „Şcoală după şcoală". Reabilitarea termică a Colegiului Naţional „George Coşbuc" şi a Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă".

10. Demararea proiectelor de construire a două noi creşe şi de modernizare şi extindere a două grădiniţe din fonduri europene.

11. Finalizarea lucrărilor de amenajare a platformelor subterane de colectare selectivă a deşeurilor menajere din totalul de 100 de platforme a căror amenajare a început în anul 2017; demararea procedurilor legale pentru amplasarea a încă 100 de platforme subterane de colectare selectivă a deşeurilor menajere.

12. Demararea realizării unor parcuri noi, în zonele Între lacuri și La Terenuri, precum şi modernizarea parcurilor Ştefan cel Mare, I.L. Caragiale şi Piaţa 14 Iulie.

13. Implementarea soluţiilor cȃştigătoare la concursurile pentru Turnul Pompierilor (demarare execuţie lucrări) şi pentru amenajarea malurilor Someşului (proiectare); organizarea unor concursuri de soluții dedicate revitalizării spațiilor publice din orașul nostru: Parcul Feroviarilor, str. M. Kogălniceanu şi Cetăţuie.

14. Organizarea de dezbateri publice în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.

15. Sprijinirea organizării de activităţi sportive de anvergură în infrastructura sportivă de excelenţă care a adus Clujului titlul de „Oraș European al Sportului 2018" (FED Cup, Campionatul Mondial de Popice, Campionatul European de Tenis de Masă Cadeţi şi Juniori etc.).

16. Va continua digitalizarea activităţii administraţiei prin realizarea de noi aplicații și implementarea de noi proceduri digitale în vederea simplificării relației Cetățean-Primărie.

17. Implementarea proiectelor din cadrul procesului de Bugetare participativă online Cluj-Napoca 2017.

18. Continuarea proiectelor de realizare a locuințelor sociale pe str. Sighișoarei și str. Ghimeșului; implementarea unei noi politici sociale în domeniul locativ pentru persoanele marginalizate social sau în risc de marginalizare şi excluziune socială.

19. Finanțarea proiectelor din cadrul Programului Cluj 100, dedicat Centenarului Marii Uniri.

20. Amenajarea de stații de încărcare pentru mașini electrice, primele urmȃnd să fie amplasate în zona parcării din Piața Unirii și pe str. Moților nr. 1-3, în incinta parkingului.

21. Lucrări de reparații la ansamblul statuar Mihai Viteazul; amenajarea zonei pietonale din preajma statuii.

22. Finalizarea licitațiilor pentru execuție și începerea lucrărilor la parkingurile din Hașdeu și str. Primăverii nr. 20; continuarea proiectelor de realizare a următoarelor parkinguri: Primăverii nr. 8, Mogoşoaia nr. 7, Albac-Azuga, Trotușului, Sighișoarei, Gheorghe Dima, Liviu Rebreanu, Oncologie, P-ța Cipariu şi Nicolae Titulescu.

Persoanele interesate pot trimite sesizările, observaţiile, punctele de vedere în perioada 12 ianuarie - 26 ianuarie 2018 la adresa de email:consultarepublica@primariaclujnapoca.rosau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetateni, str. Motilor nr.7 sau la orice primărie de cartier, în atentia Directiei Economice.

Comenteaza