Turda, locul cinci în rândul primăriilor performante din țară: „Nu știm ce naiba beau turdenii, dar este clar că are efect”

Turda, locul cinci în rândul primăriilor performante din țară: „Nu știm ce naiba beau turdenii, dar este clar că are efect”
| Foto: Facebook.com/PrimariaTurdaOficial

Cluj Napoca ocupă primul loc, iar municipiul Turda poziția a cincea, într-un top al celor mai eficiente 10 primării din țară, realizat de UrbanizeHub.

Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei a transmis, marți, că orașul a fost clasat de UrbanizeHub pe locul 5 în rândul primăriilor performante din România.

Pentru realizarea clasamentului s-a luat în calcul un set de indicatori obiectivi, sumplimentați cu o abordare subiectivă – „ne-am uitat mai ales la primăriile cu realizări aparte sau inovații într-un domeniu sau altul”, spun cei de la UrbanizeHub. Primul indicator a fost capacitatea de a mobiliza fonduri europene. Datele au fost suplimentate cu o serie de alți indicatori, după cum urmează:

• PIB per cap de locuitor. Prioritatea zero pentru orice primărie ar trebui să fie un sector privat dinamic. Foarte puține primării și-au asumat un rol pro-activ în atragerea strategică a investitorilor și puține au o strategie clară de susținere a mediului privat local.

• Rata de promovabilitate la Bacalaureat. Dacă nu ști să îți pregătești generațiile viitoare, nu poți spera să performezi. Primăriile pot formal să se ocupe numai de infrastructura formală, dar în practică au mult mai multe instrumente pentru a asigura performanța în acest sector.

• Ponderea veniturilor din taxe locale în total venituri. Capacitatea unei administrații locale de a genera venituri proprii este importantă și va fi vitală atunci când volumul fondurilor europene va scădea.

• Populația la fiecare angajat din primărie. Unele primării sunt performante, altele sunt hiper-performante – mai exact, ele știu să facă multe cu puțin. Un primar bun știe să atragă oameni performanți și să îi capaciteze să livreze la un nivel înalt.

• Cheltuieli de capital. Capacitatea de a mobiliza cât mai multe venituri de la nivel local pentru investiții cheie este unul din criteriile cele mai importante pentru a măsura performanța unei primării.

Pornind de la indicatori de performanță obiectivi, premiul câștigat la European Mobility Week sau investițiile de la Salină prin care acest obiectiv turistic a devenit unul din cele mai frumoase locuri din lume, ne-au adus în top alături de orașe de referință. Însă capacitatea noastră de a atrage fonduri europene ne-a clasat în primii 5 în rândul orașelor mari, iar în rândul municipiilor care nu sunt reședință de județ, suntem pe locul 1 la atragerea de fonduri europene.

Dragii mei, atunci când muncești se vede, dar atunci când pui și suflet în ceea ce faci, se simte, iar ecoul succesului este mult mai mare. La momentul actual Turda este un șantier, dar acest lucru demonstrează că avem banii necesari pentru a moderniza un oraș întreg! Dacă încă mai sunt sceptici, să știți că alții ne privesc cu invidie și își doresc ca orașul lor să fie transformat din temelii așa cum se întâmplă astăzi cu a noastră casă, Turda”, a spus primarul Cristian Matei.

„Turda este marea revelație a ultimilor ani, pentru noi. Periodic, ei ies cu câte un proiect ce rupe gura tărgului. Inițial a fost Salina Turda, ce a devenit între timp una din principalele atracții turistice ale României. A urmat apoi reabilitarea centrului vechi la standarde ce orașe mari din România nu le-au atins încă. După aceea au făcut unul din primele ghiduri de regenerare urbană din țară. După aceea au pregătit un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă beton, ce, surpriză-surpriză, a fost votat la European Mobility Week cel mai bun PMUD din Europa, câștigând în finală în fața Manchesterului și a Milanului.

Și, acum, colac peste pupăză, sunt campioni și la fonduri europene, cu portofoliu de proiecte europene de aproximativ 74 milioane Euro, la o populație de aproximativ 55.000 – una din cele mai bune performanțe ale unui oraș din România. Nu știm ce naiba beau turdenii, dar este clar că are efect. Nu ne rămâne decât să ne plecăm în fața rezultatelor obținute de ei și să sperăm că vor cotinua să ne uimească cu realizări la superlativ. Sperăm de asemenea să fie copiați de cât mai multe orașe din România”, se arată în analiza celor de la UrbanizeHub.

Comenteaza