Un drum important pentru Cluj, blocat de birocraţie. Când ar putea începe lucrările

Un drum important pentru Cluj, blocat de birocraţie. Când ar putea începe lucrările
Tronsonul de 52 de kilometri din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii şi Gilău nu are deocamdată legătură cu municipiul Cluj-Napoca. El ar putea fi legat însă de DN1 Turda-Cluj şi de centura de est a municipiului.

Oficiali ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi ai Prefecturii Cluj au anunţat acum circa un an şi jumătate, în primăvara anului 2015, că o firmă din Bucureşti, Maxi Design Construct SRL, a început să lucreze la studiul de fezabilitate (SF) al proiectului viitoarei şosele de legătură între centura Vâlcele-Apahida şi autostrada Transilvania, prin DN 1 Cluj-Turda.

Estimat iniţial că va dura circa trei luni, Studiul de Fezabilitate al acestui drum a durat mult mai mult. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan a explicat în urmă cu câteva luni că întârzierea proiectului a fost una obiectivă, pentru că autorităţile locale au dorit o deplasare spre Cluj a punctului de legătură cu DN1, ceea ce a implicat o altă identificare a proprietarilor şi o reaşezare a nodului rutier de pe DN1.

Acum, directorul Eugen Cecan a declarat pentru ZIUA de CLUJ că proiectul drumului s-a intersectat cu o lucrare a Companiei de Apă. „Proiectul nostru s-a suprapus cu un proiect al Companiei de Apă. Au o subtraversare exact la kilometrul 21 al Autostrăzii, unde suntem noi. Trec ceva conducte de apă exact pe domeniul public pe unde trece drumul nostru şi a trebuit să preluăm noi relocarea de utilităţi. E vorba de un proiect mare al Companiei de Apă Arieş, cu comunele din zonă. Se fac ultimele rearanjări în proiect şi săptămâna viitoare sper să obţinem toate avizele şi noi de la ei, de la Primăria Tureni, şi ei de la noi şi apoi să luăm avizul de la Mediu. După aceea se va putea scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia drumului", a afirmat Eugen Cecan.

Directorul DRDP Cluj mai spune că la viitoarea rectificare de buget, o să fie alocaţi bani şi pentru proiectarea şi execuţia acestui drum, care va avea 5,4 kilometri iar costurile aproximative estimate sunt de circa 2,5 milioane de euro pe kilometru.

Oficialul DRDP Cluj mai spune că acest drum este un proiect foarte important, care va lega Centura Vâlcele-Apahida de Autostrada Transilvania şi va scoate din Turda şi Câmpia Turzii tot traficul spre Dej, Baia Mare sau spre Moldova.

Practic, lucrările propriu-zise la drum nu au cum să înceapă mai repede de primăvara-vara anului 2017. Asta bineînţeles dacă nu vor mai apărea alte bariere birocratice în faţa proiectului.

De la Autostrada Transilvania, drumul va porni de la kilometrul 21. Legătura dintre autostradă şi centura de est a Clujului nu se va face direct, ci se va merge pe DN1, între Tureni şi Vâlcele. Partea carosabilă a drumului va avea o lăţime de 7 metri, cu câte o bandă de circulaţie pe sens, fiecare cu lăţimea de 3,5 metri.

 

 

 

 

 

Comenteaza