Un nou parc industrial la Cluj. Tetarom V costă 23 milioane lei şi se întinde pe 115 hectare

Un nou parc industrial la Cluj. Tetarom V costă 23 milioane lei şi se întinde pe 115 hectare

Plenul reunit al Consiliului Județean Cluj a aprobat luni, 30 iulie 2018, contractul de asociere al județului cu municipiul Câmpia Turzii și cu comuna Luna, în vederea realizării Parcului Industrial Tetarom V din Luna.

  „În contextul în care parcurile noastre industriale și-au dovedit deja, din plin, viabilitatea, rolul acestui al cincilea parc industrial Tetarom va fi de a stimula dezvoltatea economico-socială a județului într-o manieră armonioasă și echilibrată, cu atât mai mult cu cât locurile de muncă reprezintă încă o problemă pentru locuitorii din zona Turda-Câmpia Turzii”, a declarat Alin Tișe, preşedintele CJ Cluj.

Decizia realizării unui nou parc industrial în partea sudică a județului Cluj a fost luată atât ca urmare a interesului ridicat al investitorilor pentru inițierea sau dezvoltarea de afaceri în zonă cât, mai ales, a dorinței Consiliului Județean de a impulsiona dezvoltarea acestei regiuni și de a oferi locuitorilor din municipiile Turda-Câmpia Turzii și celor din localitățile limitrofe posibilitatea obținerii unui loc de muncă, cu toate avantajele ce decurg de aici. Parcurile industriale sunt recunoscute, oriunde în lume, ca motoare de dezvoltare locală și instrumente de creştere a investiţiilor private, cu efecte benefice asupra mediului economico-social al zonei în care se realizează. În acest context, obiectivele urmărite de Consiliul Județean prin edificarea Tetarom V - stimularea investițiilor, sprijinirea cercetării științifice și tehnologice, impulsionarea dezvoltării regionale, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, vor contribui esențial la redefinirea zonei sudice a județului și la transformarea acesteia într-un semnificativ pol de creștere.

Contractul de asociere aprobat stabilește drepturile și obligațiile fiecăreia dintre părți, Consiliului Județean Cluj revenindu-i rolul de a asigura managementul implementării proiectului. De asemenea, forul administrativ județean va întocmi toate documentațiile tehnice, economice și de urbansim necesare înfiițării Parcului Industrial Tetarom V și va realiza efectiv infrastuctura parcului, din bugetul județului, sens în care Consiliul Județean a și alocat deja suma de 23.100.000 lei.

În ceea ce privește Primăria Luna, pe lângă garanțiile legate de viabilitatea fizică și juridică a terenului de 115 ha pe care îl pune la dispoziție, acestă comună va încasa de la viitorii rezidenți ai parcului toate taxele, impozitele şi celelalte obligații prevăzute de legislația în vigoare, care se fac venit la bugetul local. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește Primăria Câmpia Turzii, aceasta va înființa o linie de transport public de persoane care să lege municipiul de parcul industrial și va  finanța realizarea unei investiții de tip „spin-off”.

Similar cazului celorlalte parcuri industriale Tetarom, gestionarea și administrarea viitorului parc din Luna se va realiza de către societatea comercială Tetarom S.A., entitate la care Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar.

 

Comenteaza