Nou pas pentru Spitalul Pediatric Monobloc. Demarează investigarea geotehnică a terenului

Nou pas pentru Spitalul Pediatric Monobloc. Demarează investigarea geotehnică a terenului

Consiliul Județean (CJ) Cluj a încheiat un contract având ca obiect serviciile de investigare geotehnică a terenurilor de fundare pentru terenul destinat Spitalului Pediatric Monobloc (SPM).

„Intrăm într-o nouă etapă, absolut necesară pentru ca edificarea noului SPM să se realizeze în condiții de maximă siguranță și control. Ne dorim ca termenele de realizare să fie cât mai scurte, astfel încât construirea propriu-zisă a spitalului să poată începe cât mai curând”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Valoarea contractului este de 134.220 de lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată, iar prestarea serviciilor se va realiza în maximum 30 de zile.

Serviciile care urmează să fie furnizate de către societatea cu care a fost semnat contractul constau în realizarea forajelor, a penetrărilor dinamice, prelevarea de probe și analizarea lor în laboratoare de specialitate, precum și întocmirea unui studiu geotehnic.

În urmă cu câteva zile, CJ Cluj a încheiat și contractul care vizează întocmirea documentațiilor topografice și cadastrale pentru terenul pe care va fi construit SPM de la Cluj-Napoca.

Terenul pe care se va ridica spitalul se află în zona Borhanci, la intersecția cu viitoarea centură metropolitană, poziționat foarte aproape de tronsoanele rutiere majore ale Clujului. Proiectul spitalului va fi unul care să corespundă necesității acoperirii actului medical pediatric pentru întreaga regiune.

Comenteaza