Untold rămâne pe Cluj Arena! Noi condiţii impuse de CJ pentru închirierea stadionului

Untold rămâne pe Cluj Arena! Noi condiţii impuse de CJ pentru închirierea stadionului
Festivalul Untold va avea loc pe Cluj Arena şi în 2017. În aceste zile se remediază pagubele aduse infrastructurii arenei sportive în urma ediţiei de anul trecut. Lucrările vor fi finalizate în luna martie. Noutate: începând din acest an, tuturor organizatorilor de evenimente li se va percepe o sumă de bani ce va fi folosită, la final de an, exclusiv pentru înlocuirea gazonului stadionului.

"În această perioadă se desfăşoară lucrări de remediere a unor defecţiuni şi stricăciuni pe care evenimentele din anii trecuţi le-au adus stadionului. Stiţi că eu am avut o poziţie publică legată de Untold. Oricine organizează evenimente şi produce stricăciuni, trebuie să le repare. Simplu.

În martie vor continua lucrările ce nu pot fi executate momentan din pricina vremii. Şi vom discuta şi despre contractul de închiriere pentru 2017. Deja cei de la Untold au înaintat un draft de contract. Noi vom aplica nişte tarife, pe care ei le acceptă sau nu", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, la matinalul Realitatea FM Cluj de joi.

Amintim că, la finalul lui decembrie 2016, Tişe anunţa că "va discuta despre o eventuală închiriere a stadionului în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum și despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparațiilor rămase restante".

Era vorba despre o serie de stricăciuni rămase neremediate la pista de atletism, explica Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare Untold. "Am remediat peste 95% din stricăciuni. Mai avem de lucru puţin la pista de atletism. Acolo am întâmpinat probleme şi cu firma care trebuia să efectueze lucrările. A intrat în insolvenţă şi a trebuit să căutăm alta. De asemenea, în momentul semnării contractului de închiriere a stadionului a fost emis un bilet la ordin pentru a acoperi eventualele pagube şi a fost depusă şi o asigurare în acest sens".

Organizatorii Untold au plătit 150.000 de lei, plus costul utilităţilor, pentru a închiria Cluj Arena pe durata festivalului. Şi 30.000 de euro pentru refacerea gazonului, acolo unde a fost distrus de suprafaţa de plastic care a acoperit iarba - numită portafloor.

Peste 300.000 de persoane au participat la ediţia din 2016 a festivalului Untold, eveniment ce a avut loc între 4 şi 7 august la Cluj-Napoca, headlineri fiind TOP 5 DJ-i ai lumii: Tiesto, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Armin van Bureen şi Martin Garrix. Ediţia din 2017 a festivalului clujean a fost anunţată pentru perioada 3-6 august. Afrojack, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell şi Martin Garrix revin la Cluj şi îi aduc cu ei, pentru prima dată, pe Axwell & Ingrosso şi Steve Aok. Peste 25.000 de bilete au fost vândute până în prezent.

Preşedintele judeţului a anunţat, la Realitatea FM Cluj, că forul judeţean va stabili tarife diferenţiate pentru organizatorii de evenimente pe Cluj Arena.

"Cu alte cuvinte vom stabili, prin hotărâre de CJ, o politică de tarifare pentru evenimentele sportive, culturale. Una este să închirieze arena unei organizaţii, care nu rupe bilete şi nu încasează bani, şi alta este să o facă o societate comercială, care produce profit de pe urma evenimentului pe care îl organizează acolo. Situaţia este total diferită în cazul unui meci de fotbal din liga a IV-a, faţă de un concert cu 60.000 de oameni sau un festival ce se desfăşoară pe parcursul a mai multor zile ori o festivitate de absolvire".

Nu în ultimul rând, organizatorilor de evenimente li se va percepe o sumă de bani ce va fi folosită, la final de an, exclusiv pentru înlocuirea gazonului stadionului. "Se aplică în cazul tuturor organizatorilor ce vor derula activităţi pe gazon. Banii vor fi depuşi într-un cont pus la dispoziţie de noi", a punctat Tişe.

Pe lângă Untold, în 2017, pe Cluj Arena vor avea loc şi concertele Depeche Mode (23 iulie) şi Andrea Bocelli (25 iunie), dar şi meciul de fotbal România-Danemarca (26 martie).

VEZI cât costă să închiriezi Cluj Arena în prezent

Comenteaza