Foto Vin autobuzele electrice la Cluj: "Au trecut 5 prin Vama Borș" / Vor fi 41 până în iulie

Vin autobuzele electrice la Cluj: "Au trecut 5 prin Vama Borș" / Vor fi 41 până în iulie

Cluj-Napoca este primul oraş din România pe străzile căruia circulă autobuze electrice. Numărul mijloacelor de transport în comun "eco" va ajunge la 41 până la finele lunii iulie 2019. 

Primele 11 autobuze electrice au fost puse în circulaţie pe străzile din Cluj-Napoca în 2018 şi au fost achiziţionate din fonduri elveţiene. Iniţiativa a adus municipalităţii premiul pentru eficiență energetică, la gala Energynomics Awards. Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. Autobuzele au o garanţie de 5 ani, costurile de mentenanţă şi piesele de schimb fiind asigurate de firma cȃştigătoare, compania Solaris Bus&Coach. Prețul unui autobuz electric este de aproximativ 500.000 euro. Autobuzele circulă pe liniile: 27, 28, 30 și 32. 

Cele 30 de autobuze electrice, care vor fi introduse în circulaţie până la finele lunii iulie 2019, sunt cumpărate prin fonduri de la Uniunea Europeană şi au prețuri curpinse între 600.000 și 1 milion de euro. Vin din Polonia, compania Solaris Bus&Coach fiind câștigătoarea licitației. Trebuie menționat că un număr de 12 autobuze din acest calup au fost puse în circulație în luna mai 2019. 

Alte cinci autobuze electrice au fost văzute venind spre România, în noaptea de joi spre vineri, 13 spre 14 iuni 2019. Andrei Zanc, utilizator al grupului de Facebook Info Trafic, jud. Cluj le-a fotografiat în Ungaria, iar un alt șofer le-a observat în Vama Borș: "Azi dimineață, au trecut 5 prin Vama Borș și eram sigur că ajung la voi în Cluj. Bravo Cluj!".

Vin autobuzele electrice la Cluj: "Au trecut 5 prin Vama Borș" / Vor fi 41 până în iulie

Caracteristici tehnice:

- capacitate totală de transport 78 călători, din care 27 locuri pe scaune și 51 locuri în picioare 
- autonomie de 105 km pentru baterii noi
- capacitate baterii: 200 kwh tip Solaris High Energy (lithium–iron-phosphate– LiFe PO4)
- puterea motorului electric: 160 kW (218 CP ) 
- lungimea autobuzului: 12 m
- podea complet coborâtă
- rampă pentru fotoliile rulante ale persoanelor cu dizabilități 
- loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii 
- înclinarea pe o parte a autobuzului în stații (kneeling)
- trei uşi duble (cu câte două foi fiecare) cu sistem antistrivire a călătorilor
- sistem de frânare dotat cu ABS, EBS, ESR
- sistem de încălzire în sezonul rece 
- sistem de aer condiționat pentru sezonul cald
- ventilație naturală prin geamurile batante 
- sistem de iluminare interioară a salonului cu lămpi de tip led
- afișaje de traseu exterioare cu leduri (față, lateral și spate ) 
- 1 indicator vizual interior de stații cu leduri
- 1 monitor tip LCD pentru anunțuri publicitare
- anunțarea vocală a stațiilor în salon 
- staţie de amplificare
- radio - CD și microfon
- sistem de supraveghere video în interior și exterior 
- sistem de numărare a călătorilor transportați
- sistem de ticketing 
- computer de bord pentru gestiune și management al traficului
- sistem informatic de gestiune și diagnosticare electronică prin rețea CAN
- sistem de urmărire prin GPS a vehiculului
- internet gratuit Wi-Fi pentru călători
- comunicare prin voce între şofer şi dispeceratul central prin rețeaua GSM
- datele din computerul de bord al autovehiculului se descarcă într-un server care gestionează baza de date și generează rapoarte specifice (kilometri parcurși, consum de energie, pasageri transportați).

Pentru urcare sau coborâre din autobuz, călătorii trebuie să apese butonul de comandă din dreptul fiecărei uși din exterior sau din interior. Se vor deschide doar ușile care au avut o astfel de comandă din partea călătorilor. Șoferul poate să selecteze deschiderea automată în stații a ușilor la comanda călătorilor sau să selecteze deschiderea ușilor prin comanda dată de la bord.

Pentru a urca în mijlocul de transport, persoanele care se deplasează în fotoliu rulant trebuie să anunțe soferul prin apăsarea butonului din exteriorul autobuzului din dreptul ușii a doua în dreptul căreia este afișată pictograma standard pentru “fotoliu rulant”.

La o astfel de comandă, șoferul coboară să manevreze rampa de acces și să asiste persoana care se deplasează în fotoliu rulant să urce în siguranță în autobuz. Pentru a coborî din autobuz, înaintea stației de destinație, persoana care se deplasează în scaun rulant trebuie să apese butonul din interiorul salonului unde se află locul special amenajat pentru cărucioarele rulante.

La o astfel de comandă, șoferul știe că la prima stație trebuie să manevreze rampa de acces și să asiste coborârea în siguranță a persoanei care se deplasează cu fotoliu rulant. Pentru urcarea sau coborârea landourilor pentru copii se procedează la fel ca și la fotoliile rulante.

Stațiile de încărcare pentru autobuzele electrice:

Grigorescu:
- 5 posturi de încărcare lentă noaptea 5-6 ore
- 1 post de încărcare rapidă la capăt de cursă 5-10 minute

Mărăști (IRA):
- 5 posturi de încărcare lentă noaptea 5-6 ore
- 1 post de încărcare rapidă la capăt de cursă 5-10 minute

Gheorgheni - Garaj troleibuze:
- 1 post de încărcare lenta noaptea 5-6 ore
- 1 post de încărcare rapidă

Schimbarea flotei de transport public spre una nepoluantă reprezintă o prioritate în municipiul Cluj-Napoca.

Comenteaza