Agendă full la polivalenta din Cluj! Ce concerte sunt programate până la final de an

Agendă full la polivalenta din Cluj! Ce concerte sunt programate până la final de an

Sezonul de toamnă-iarnă se anunță unul plin la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca: de la muzica anilor '80-'90, la operă și colinde de Crăciun, plus multe evenimente sportive.

Weekend-ul acesta revine la Cluj-Napaoca DISCOTECA ’80-’90. Pe scena de la Sala Polivalentă vor urca vedete de odinioară precum Sabrina şi Boney M. Mai exact, vineri clujenii vor putea cânta și dansa pe melodii ca ”We’re Going To Ibiza” – VENGABOYS, ”All Rise” – BLUE, ”No Limit” – 2 UNLIMITED,  ”Coco Jamboo” – MR. PRESIDENT, ”Rhythm Is A Dancer” – SNAP!, ”Lasă-mă papa la mare” – ANDREEA BĂLAN (ANDRÉ) sau ”Buchet de trandafiri” – AKCENT, iar sâmbătă, cei îndrăgostiți de muzica anilor  ’80 vor putea asculta melodii precum ”It’s a Heartache” – BONNIE TYLER, ”Rivers of Babylon” – BONEY M feat. LIZ MITCHELL, ”Boys” – SABRINA, ”Touch Me” – SAMANTHA FOX, ”Touch by Touch” – JOY sau ”Say You’ll Never” – LIAN ROSS.

Și toamna e abia la început! Managerul BTarena anunță că luna octombrie "va fi o lună a petrecerilor". 

"Un concept foarte mișto de evenimente din București vine la Cluj cu o petrecere cu muzică afro. De asemenea, Spontan Superstars vine în 17 octombrie cu REZNIK din echipa KEINEMUSIK. Încheiem luna cu un gigant al muzicii electronice, cu Boris Breșca, care vine la 31 octombrie. Mai avem și evenimente mai mici, și avem și un eveniment religios cu Biserica Ortodoxă. Avem și un spectacol folcloric în 28 octombrie" - a anunțat Ionuț Rusu la Ziua Live.

Luna noiembrie începe cu meciuri U-BT în EuroCup și ABA League, Targul "Half is Free", urmat de 5 concerte ale lui André Rieu și luna se încheie cu campionatul Mondial de tenis de masă. 

Decembrie va fi, de asemenea, o lună plină de evenimente: 

  • 7 decembrie – concert de colinde Georgiana Lobonț.
  • 12 decembrie – concert Irina Baianț și orchestra.
  • 13 decembrie – concert B.U.G. Mafia.
  • 14 și 16 decembrie – concert Vlăduța Lupău („Vină acasă de Crăciun”).
  • 19 și 20 decembrie – concert Andra.
  • 23 decembrie – spectacol al Operei Române din Cluj.
  • 26 și 30 decembrie – meci UBT.
  • 31 decembrie – Revelion Heart Society (Tony Meyer).
Etichete
Comenteaza