Alin Tișe, mesaj emoționant după moartea avocatului Harosa: „Generația mea începe, mult prea devreme, să-și găsească locul printre stele”

Președintele Consiliului Județean a transmis un mesaj după dispariția celui care i-a fost coleg de facultate și prieten, mărturisind că pierderea acestuia îl face să reflecteze asupra trecerii timpului și a generației din care face parte.

Moartea avocatului și conferențiarului universitar Marius Liviu Harosa a provocat un val de emoție în comunitatea juridică din Cluj-Napoca, dar și în rândul colegilor și colaboratorilor săi din țară și din străinătate.

„Zilele acestea, am un sentiment straniu, greu de pus în cuvinte… Încă un coleg de an de facultate, încă un prieten, un suflet a plecat la ceruri.

Generația mea începe, mult prea devreme, să-și găsească locul printre stele. Unul câte unul, oameni cu care am împărțit ani, amintiri și visuri se mută în veșnicie.

Am scris despre toate aceste trăiri, în ultima mea carte, „Suflet Regăsit”, într-un text, „Doamne, eu nu vreau să aștept moartea!”, fără să-mi imaginez cât de repede vor deveni cuvintele atât de dureros de reale.

Mult prea repede. Mult prea grăbit. Parcă viața nu ne-a dat suficient timp să ne luăm rămas-bun…

Și totuși, ce dureros este să înțelegi că, într-o zi, generația care a crescut împreună va rămâne doar o amintire pe acest pământ.

Iar noi, cei încă rămași, vom continua să ne căutăm prietenii cu privirea spre cer, printre stele, acolo unde timpul nu mai aleargă ca în viața asta grăbită și unde, poate, toate revederile sunt posibile.

Doamne, eu nu vreau să aștept moartea!”, a afirmat Tișe.

În mesajul său, președintele CJ Cluj a inclus și un fragment din ultima sa carte, „Suflet Regăsit”, din textul intitulat „Doamne, eu nu vreau să aștept moartea!”, în care vorbește despre teama de o viață trăită în așteptarea sfârșitului și despre dorința de a rămâne conectat la oameni, iubire și experiențele vieții.

„Mă înspăimântă gândul unei vieți în care, la un moment dat, omul încetează să mai trăiască și începe doar să aștepte. Văd suflete în vârstă, de regulă, care par că trăiesc în așteptarea morții în fiecare zi. Sunt îngrozit de acest gând.

Să-și privească anii cum trec, să-și numere zilele, să simtă cum lumea se îndepărtează și să rămână în picioare doar pentru că încă nu a venit sfârșitul.

Eu nu vreau să fiu viu în felul acesta.

Doamne, nu vreau!

Nu vreau ca moartea să-mi stea în fiecare dimineață la marginea patului, numărând împreună cu mine cât mai este. Nu vreau să trăiesc cu ochii întorși spre ultima ușă.

Vreau să uit de ea. Mă rog pentru asta!

Vreau să mă prindă viața cu sufletul și viața pline de oameni, de iubire, de lumină, de întâmplări, de lucruri neterminate. Vreau să mai am ceva de spus când se va face târziu. Să mai existe un drum pe care n-am apucat să merg, o îmbrățișare pe care n-am dat-o, un răsărit pe care nu l-am văzut.

Iar când va veni, într-o zi pe care n-o cunosc și pe care nu vreau s-o număr înainte de vreme, vreau să vină ca un vis care se termină fără să știi când ai adormit.

Nu vreau s-o aștept.

Vreau să mă găsească trăind.

Cu inima încă deschisă către lume.

Cu dorința de mâine încă vie în mine.

Cu viața încă întâmplându-se.

Pentru că nu vreau să-mi fie frică de ziua în care voi muri.

Vreau să-mi fie frică de ziua în care voi uita cum se trăiește.

Și dacă într-o zi moartea va veni să mă caute, vreau să mă găsească atât de viu, încât să-i pară rău că a venit prea devreme. Iar eu să nu o simt.

Să fie ca o poveste minunată care continuă între ceea ce este și ceea ce va fi.

O poveste de dragoste cu mult dor!”, a transmis Alin Tișe, redând fragmentul din volumul său.