ANGAJĂRI la Spitalul Militar din Cluj! Ce posturi sunt scoase la concurs
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:28
- Sănătate
- Ascultă știrea
Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante.
Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca organizează, în perioada următoare, concursuri pentru ocuparea unor posturi, astfel:
- Medic specialist în secția managementul calității serviciilor de sănătate, 1 post vacant cu normă întreagă de muncă și CIM pe durată nedeterminată, lucru în program fără ture;
- Asistent medical cu studii superioare în secția clinică chirurgie generală, 1 post vacant cu normă întreagă de muncă și CIM pe durată nedeterminată, program de lucru în ture de 12 cu 24 de ore.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca (biroul management personal), str. G-ral Traian Moșoiu nr. 22, până la data de 21 septembrie 2026, în intervalul orar 08.00-15.00.
Pentru alte două posturi, dosarele de concurs se pot depune până la data de 24 septembrie 2026:
- Medic specialist în specialitatea medicină de urgență, în compartimentul primire urgențe, post vacant cu normă întreagă de muncă și contract individual de muncă pe durată nedeterminată;
- Medic specialist în specialitatea chirurgie plastică, estetică, microchirurgie reconstructivă în cabinetul de specialitate din ambulatoriu integrat, post vacant cu normă întreagă de muncă și contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Detalii referitoare la anunțul de organizare al concursurilor găsiți pe site-ul unității, urmând link-ul: https://scmucluj.ro/posturi-vacante/ sau la sediul instituției.











