Așteptările lui Lincar de la partida cu UTA: "Trebuie să fim agresivi și să marcăm mai multe goluri"

Așteptările lui Lincar de la partida cu UTA: "Trebuie să fim agresivi și să marcăm mai multe goluri"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj a prefațat jocul din runda cu numărul 5 a sezonului regulat din Superligă.

După patru etape în care jocul a fost unul bun, însă rezultatele au întârziat să apară, "studenții" își propun prima victorie a sezonului. Deși a recunoscut că aștepta mai multe puncte după prestația din primele runde, Erik Lincar este convins că succesele vor veni dacă jocul se va meține la același nivel.

"Sper să avem o energie bună la Arad. Jucăm pe un stadion pe care suporterii vin în număr mare. În cele 4 jocuri pe care le-am avut, ne-am creat mai multe șanse decât adversarii, dar am strâns doar două puncte din 12 posibile.

Eu sunt mulțumit de prestația jucătorilor și cred că dacă sunt la fel de determinați vom reuși să aducem și prima victorie. Cu UTA nu va fi deloc ușor, nici ei nu au puncte, fiecare echipă dorește să își apropie victoria. Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi, să avem o formă bună și să marcăm mai multe goluri.

E important să credem în ideile noastre, să fim curajoși și să încercăm să producem un fotbal bun. Mai repede sau mai târziu, aceste aspecte ne vor aduce punctele dorite. Presiune există în fiecare etapă. E important să ieșim din acest moment în care încă nu am reușit să câștigăm un joc.

Pentru orice echipă exisă doar o variantă în care toată lumea e mulțumită, să faci spectacol și să iei cele trei puncte. Apoi există variantele de a juca prost și de a câștiga sau de a juca bine și a nu câștiga. Trebuie să găsim soluția pentru a merge pe prima variantă", a declarat antrenorul înaintea partidei.

Lincar își dorește cât mai mulți oameni la primul meci al sezonului pe Cluj Arena

Tehnicianul Universității Cluj speră că echipa sa va evolua pe propriul teren în partida cu Sepsi OSk și se așteaptă la un public cât mai numeros, care să îi ducă pe "studenți".

"Îmi doresc foarte mult să jucăm acasă cu Sepsi. Îmi doresc să vină oamenii pentru primul joc la Liga 1 după atâția ani. Avem nevoie de ei. Noi suntem împreună cu ei și sper să ne încurajeze, să se susțină și să ne ajute să trecem peste momentele mai dificile. E important pentru noi ca după atâția ani să jucăm în Liga 1 pe Cluj Arena", a spus antrenorul.

Meciul dintre Universitatea Cluj și UTA este programat sâmbătă, de la 19:00, pe arena "Francisc Neuman" din Arad.

Comenteaza