Atenție, șoferi! Vin radarele fixe pe drumurile din Cluj. Unde vor fi amplasate mai exact
- Scris de Oana Doroșenco
- 12 Dec 2025, 12:56
- Economie
- Ascultă știrea
Autoritățile pregătesc instalarea radarelor fixe pe drumurile din România. Vor fi camere video cu radar și pe drumurile din Cluj.
Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis spre Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului, a anunțat Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
“Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei”, a transmis Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
După validarea documentației de către ANAP, va fi lansată licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare.
Pe drumurile din Cluj vor fi instalate 13 puncte de supraveghere pe o distanță de aproximativ 120 km, între km 497 și 616, acoperind segmentul Aiud – Teiuș – Turda – Cluj – Florești.
Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027).
Noul sistem integrat de management al traficului va permite:
- monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare,
- verificarea deținerii rovinietei,
- procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.
“În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA.
Principalul obiectiv al sistemului e-SIGUR nu este sancționarea, ci descurajarea comportamentelor agresive și periculoase la volan.
Ne aliniem astfel Strategiei Naționale care urmărește reducerea drastică a numărului de victime pe șosele”, a explicat Cristian Pistol.











