Președintele american Donald Trump spune că întrevederea sa cu omologul rus Vladimir Putin ar putea avea loc 'foarte curând', informează luni AFP.
Viața unui pacient de 62 de ani, cu infarct miocardic acut, a fost salvată printr-o procedură medicală efectuată, în premieră în România, de o echipă de medici de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Anunțul a fost făcut joi, de către premierul Marcel Ciolacu.
Dragoș Eugen Damian a fost numit consilier onorific al prim-ministrului Marcel Ciolacu, iar decizia de numire a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat, marți, că cel mai probabil clujeanul Mircea Abrudean va prelua atribuțiile de președinte al Senatului.
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că președintele Klaus Iohannis nu a mai avut altă alternativă decât să demisioneze.
Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentințe a justiției europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil.
Germania și Franța critică declarațiile lui Donald Trump privind strămutarea palestinienilor din Gaza.
Chiar dacă ANM a anunțat revenirea iernii, urșii de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș au ieșit din bârlog și întrucât nu și-au văzut umbra și-au continuat nestingheriți activitățile, semn că primăvara este aproap