Senatorul Mircea Geoană a precizat, comentând anunţul făcut de preşedintele PSD, Victor Ponta, privind susţinerea acordată de social-democraţi pentru un nou post de senator, că el nu a părăsit niciodată partidul, aşa cum nici partidul nu l-a părăsit.
Premierul Victor Ponta va participa, mâine, la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocată de preşedintele Traian Băsescu, aceasta fiind prima întâlnire dintre premier şi preşedinte după referendumul de demitere a lui Băsescu.
Fostul antrenor al echipei naţionale a României şi al echipei Steaua Emeric Jenei a fost mutat miercuri de la secţia de terapie intensivă a Institutului Inimii Niculae Stăncioiu din Cluj-Napoca într-un salon, după ce starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit în urma operaţiei pe cord.
Termenul în care distribuitorii de medicamente trebuie să achite taxa clawback a fost prelungit de Guvern până la 20 octombrie, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de astăzi.
Curtea Constituţională a decis, astăzi, că prevederea potrivit căreia Parlamentul stabileşte cine merge la Consiliul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională.
Numărul de persoane care vor primi ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitară, destinate categoriilor defavorizate, va fi majorat, distribuţia ajutoarelor urmând să înceapă în luna octombrie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
Grupul metalurgic rus Mechel doreşte să obţină 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel.
Premierul Ponta a cerut, astăzi, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea, anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice.
Membrii Comisiei de Disciplină a LPF au decis sancţionarea antrenorului Ioan Andone (CFR Cluj) cu o etapă de suspendare şi o penalitate de 320 de lei. De asemenea, Ricardo Cadu a primit două etape şi o penalitate sportivă de 2.000 de lei.