Secţiile de volei din cadrul Clubului Sportiv Universitatea s-au reorganizat în vederea noii ediţii de campionat programată la începutul lunii octombrie.
“Vulturii roşii” vor să-i împrumute de la “U” pe Danciu, Tony şi Fărcaş pentru a reuşi să-şi îndeplinească obiectivul: locul 4 la finalul campionatului.
Secţiile de volei din cadrul Clubului Sportiv Universitatea s-au reorganizat în vederea debutului noii ediţii de campionat din toamnă. Astfel, fostul tehnician al voleibaliştilor de la ”U”, Dănuţ Ciontoş, se va ocupa de pregătirea secţiei feminine, care va avea şi un nou director executiv, în persoana lui Victor Cherecheşiu.
Elevii lui Octavian Chihaia au surclasat formaţia CSM Bucovina Suceava, scor 69-3, după un joc pe care l-au avut la discreţie, şi păstrează şanse la accederea în Superligă, competiţie la care participă primele opt clasate la finalul actualei stagiuni.