Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis o serie de recomandări înainte de Sărbătorile de iarnă.
Experimentatul mijlocaș de la CFR Cluj își dorește să continue colaborarea cu antrenorul în vârstă de 56 de ani.
Trei organizații cu experiență în ghidaj turistic își unesc forțele pentru a spune, sâmbătă, 21 decembrie, povestea evenimentelor din Decembrie 1989 de la Cluj-Napoca.
Un accident rutier mortal a avut loc, în noaptea de joi spre vineri. În accident au fost implicate două autoturisme, iar o tânără de 23 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
Meciul care îi poate menține pe „studenți” lideri la finalul anului se joacă în deplasare, pe terenul celor de la Sepsi OSK.
Parlamentul se va reuni vineri, 20 decembrie, în noua formulă. Convocarea noului Parlament a fost făcută după alegerile legislative din 1 decembrie.
Păstorel Teodoreanu a fost poet, avocat, scriitor, publicist, epigramist, gastronom și iubitor de vinuri român, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene, marcat în literatura română prin epigramele sale.
"Umblatul cu ursul" este unul dintre cele obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou, păstrate din moşi-strămoşi. O ceată de urători veniţi de la Craiova a străbătut joi cartierul Mănăştur.
Cristi Balaj a avut o reacție nervoasă vizavi de subiectul abordat de presă în ce privește o posibilă plecare a lui Dan Petrescu din Gruia.