Vicecampioana din Superligă se pregătește pentru despărțirea de golgheterul din stagiunea precedentă.
Emil Boc a stat de vorbă cu persoanele care locuiesc la Pata Rât, lângă groapa de gunoi a orașului, în condiții precare.
Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia de concediu și indemnizație și atunci când îi însoțesc pe aceștia la investigații medicale, conform unui proiect legislativ.
Două companii din sectorul HORECA din județul Cluj se confruntă cu dificultăți financiare, una intrând în procedură de concordat preventiv, iar cealaltă solicitând deschiderea procedurii de insolvență.
Venezuela a fost zguduită de două cutremure puternice produse la scurt timp unul după altul, care au provocat distrugeri majore și un bilanț provizoriu de cel puțin 164 de morți și aproximativ 1.000 de răniți, potrivit autorităților.
România se află sub avertizări Cod Galben și Portocaliu de caniculă, iar medicii recomandă hidratarea corespunzătoare și evitarea deplasărilor în intervalul orar de la prânz, când temperaturile ating valorile maxime.
Primăria din Jucu anunță desfășurarea unor lucrări de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare în mai multe zone de pe raza comunei, în perioada 30 iunie – 2 iulie 2026.
Trofeul va fi disputat de Universitatea Cluj și CS U Craiova, pe terenul oltenilor.
Primăria derulează în zona Pata Rât o amplă acțiune de curățenie și de ridicare a gunoaielor.